Bugetul pe 2013 va cuprinde şi perspectiva de finanţare până în 2016
‘Vreau să fie cel mai transparent mod şi cel mai transparent proces de alocare şi de cheltuire a banilor publici şi să reflecte viziunea pe care o avem şi perspectiva pe următorii patru ani. Pentru prima dată o să vreau să avem în buget, reglementat, publicat, estimările noastre şi modul în care gândim finanţarea, în special a proiectelor de infrastructură, pe următorii patru ani -câţi bani sunt în 2013, în 2014, în 2015, în 2016, unde vor scădea alocările în următorii patru ani şi unde vor creşte’, a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, premierul Victor Ponta.
Proiectul de Buget pentru anul 2013 va fi aprobat în Parlament la finalul lunii ianuarie, a declarat, recent, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.