Bugetul pe 2018 va fi construit pe un PIB de 907,9 miliarde de lei, cu o creştere economică de 5,5%
Având în vedere media generală a veniturilor bugetare din ultimii ani, de 30% din PIB, calculele arată că încasările în 2018 ar trebui să fie de cel puţin 272 de miliarde de lei. Iar dacă deficitul bugetar va fi menţinut în jurul cifrei de 3% din PIB, atunci cheltuielile bugetare în 2018 ar putea fi de cel mult 300 de miliarde de lei.
Potrivit CNP, consumul final va creşte în 2018 cu 5,8%, iar consumul gospodăriilor cu 6,2%. Formarea brută de capital (indicator care arată investiţiile în economie) ar urma să avanseze, în schimb, cu 7,9%.
Inflaţia ar urma să fie de 2,6% la sfârşitul anului 2018, cu o medie anuală de 3,1%, iar cursul de schimb va oscila în jurul mediei de 4,55 lei/euro, mai arată prognoza CNP.
Numărul mediu de salariaţi ar urma să urce cu 4,2% faţă de 2017, la 5,13 milioane de persoane, iar salariul mediu pe economie va avansa cu 11%, până la 2.614 lei net lunar. Salariul real – câştigul net ajustat cu inflaţia – ar urma să crească cu 7,7%.
Sectoarele cu cele mai mari creşteri în 2018 ar fi – potrivit prognozelor CNP – construcţiile (+7%), serviciile – care includ şi comerţul, şi transporturile (+6,2%) – şi industria (+5,2%). Importurile vor creşte cu 7,9% şi exporturile cu doar 6,5%, ceea ce ar conduce la o scădere a exportului net cu 1,4%, acesta fiind singurul indicator care ar putea frâna creşterea economică în 2018.
CNP estimează un PIB potenţial de 5,2% în 2018 (faţă de 4,6% în 2017) şi un Venit Naţional Brut de 196,1 miliarde de euro în 2018 (faţă de 181 de miliarde de euro în 2017).
În concluzie, prognoza oficială arată că Guvernul va miza în 2018 mai mult pe investiţii, construcţii şi servicii, ca şi pe creşterea PIB-ului potenţial, decât pe consum – lucru care ar însemna o schimbare majoră faţă de modelul economic aplicat în ultimii ani.