Bugetul pe anul 2022 prevede majorarea salariilor angajaţilor din sănătate şi din învăţâmânt

Bugetul pe anul 2022 prevede majorarea salariilor angajaţilor din sănătate şi din învăţământ cu 25% din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021, potrivit proiectului de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2022, publicat vineri de Ministerul Finanţelor.
AGERPRES - vin, 17 dec. 2021, 09:50
Bugetul pe anul 2022 prevede majorarea salariilor angajaţilor din sănătate şi din învăţâmânt

„La construcţia bugetară pentru perioada 2022-2024 s-au avut în vedere următoarele măsuri: menţinerea în anul 2022 a cuantumului brut al salariilor şi sporurilor de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv personalul care ocupă funcţii de demnitate publică şi funcţii asimilate acestora, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2021. Prin excepţie de la această regulă, pentru personalul care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. II „Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021. De asemenea, pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021″, se precizează în document.

Proiectul prevede menţinerea în anul 2022 a cuantumului indemnizaţiei de hrană la nivelul din anul 2021, 4.160 lei/an, precum şi acordarea în anul 2022 a voucherelor de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru personalul plătit din fonduri publice. Totodată, documentul prorogă în anul 2023 prevederile referitoare la acordarea indemnizaţiei de vacanţă.

Alte prevederi vizează menţinerea, în anul 2022,- a indemnizaţiei de merit la nivelul stabilit pentru anul 2021 (6.240 lei/lună), prorogarea până în anul 2023 a prevederilor Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu privire la alocarea de la bugetul de stat şi bugetele locale a echivalentului a 6% din produsul intern brut şi acordarea din fonduri publice a 1% din produsul intern brut pentru cercetare – măsură prevăzută şi în Ordonanţa Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică. De asemenea, se amână până în anul 2023 măsura de acordare a sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, fiecărui copil cetăţean român şi a cupoanelor sociale pentru educaţie.

„Prorogarea până în ianuarie 2023 a măsurii de acordare a indemnizaţiei de 50% din salariul de bază al funcţiei de medic, de care ar fi trebuit să beneficieze din ianuarie 2022 personalul didactic medico-farmaceutic din universităţi care au în structură facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie acreditate; prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune. În contextul imposibilităţii aplicării Legii nr.196/2016, este necesară menţinerea aplicării Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, pentru o perioadă de minimum 1 an, pentru a nu afecta familiile şi persoanele singure beneficiare ale ajutorului social şi pentru a evita crearea unor noi probleme sociale prin creşterea riscului de excluziune socială, ţinând seama şi de contextul social şi economic actual; prorogarea până în anul 2023 a măsurii de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene”, sunt alte măsuri precizate în proiect.

De asemenea, anul viitor nu vor fi acordate tichete cadou şi tichete culturale şi nici premii pentru personalul din sectorul bugetar. Timpul lucrat peste programul normal de lucru va fi compensat exclusiv cu timp liber corespunzător.

Baza de calcul pentru unele drepturi de care beneficiază personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare se va menţine la nivelul anului 2021 iar norma de hrană şi echipament de care beneficiază personalul din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională nu va fi actualizată.

Proiectul prevede plata eşalonată a hotărârilor judecătoreşti având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar şi neacordarea indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă pentru anumite categorii de personal bugetar (cadre militare, poliţişti, poliţişti de penitenciare, magistraţi, personal auxiliar din justiţie, funcţionari publici parlamentari).

Totodată, se are în vedere amânarea intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 195/2020 care aprobă pentru personalul feroviar, atât din cadrul instituţiilor publice cât şi din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, drepturi de natură salarială şi de asistenţă socială cu impact asupra bugetului de stat generat, în principal, de creşterea compensaţiei serviciului public de transport feroviar de călători şi a cheltuielilor cu administrarea infrastructurii feroviare. Vor fi menţinute în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2021 unele indemnizaţii/ajutoare cu caracter reparatoriu stabilite prin legi speciale (revoluţionari, persecutaţi, etc), precum şi indemnizaţiile academicienilor, urmaşilor acestora.

În anul 2022, rentele viagere prevăzute la art. 64 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în cuantumul aflat în plată în luna decembrie 2021.

Bugetul pe anul 2022 a fost construit pe o ţintă de deficit bugetar cash estimată la 5,8% din PIB şi deficit ESA estimat la 6,2% din PIB, potrivit proiectului de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2022, publicat vineri de ministerul Finanţelor.

Deficitul Bugetului consolidat este prevăzut la 79,983 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...