Bugetul SUA: Mai multe vize pentru afgani, zero fonduri pentru zidul de la graniţa cu Mexicul

După săptămâni de negocieri între majoritatea republicană şi opoziţia democrată, Congresul Statelor Unite a făcut progrese în vederea unui acord asupra bugetului, care să evite blocarea administraţiei, transmite AFP.
Economica.net - lun, 01 mai 2017, 19:59
Bugetul SUA: Mai multe vize pentru afgani, zero fonduri pentru zidul de la graniţa cu Mexicul

În documentul care ar urma să fie adoptat săptămâna aceasta de Camera Reprezentanţilor, apoi de Senat nu se prevede finanţarea zidului de la frontiera SUA cu Mexicul, dorit de preşedintele Donald Trump. Bugetul apărării a fost însă mărit cu 25 de miliarde de dolari sau 4,5% faţă de anul fiscal precedent, conform cerinţelor preşedintelui.

Printre capitolele care au primit finanţare, Reuters remarcă acordarea a 2500 de vize speciale suplimentare pentru afganii care au ajutat forţele americane şi care doresc să emigreze în SUA.

Congresul a convenit asupra alocării unui total de 1163 de miliarde de dolari, adică aproape o treime din cheltuielile prevăzute în bugetul federal. Restul de două treimi sunt deja alocate şi nu mai necesită aprobare. Anul bugetar se încheie la 30 septembrie, iar săptămâna trecută legislativul a prelungit cu câteva zile finanţarea administraţiei, pentru a evita un blocaj.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul va continua programul nuclear în pofida recentelor atacuri israeliene și americane
Iranul va continua programul nuclear în pofida recentelor atacuri israeliene și americane
Iranul intenționează să-și continue programul nuclear în pofida recentelor atacuri americane asupra instalațiilor sale nucleare cheie, a anunțat marți Mohammad Eslami, șeful Organizației......
Profiturile băncilor europene ar fi serios afectate în eventualitatea unui război comercial – S&P
Profiturile băncilor europene ar fi serios afectate în eventualitatea unui război comercial – S&P
Băncile europene ar vedea cum profiturile lor s-ar eroda dacă o escaladare a tensiunilor comerciale cu SUA va duce la o ...
Începe marea evaluare pentru scorul de digitalizare al instituţiilor statului, anunţă noul ministrul al Economiei şi Digitalizării
Începe marea evaluare pentru scorul de digitalizare al instituţiilor statului, anunţă noul ministrul al Economiei şi ...
Ministerul Economiei şi Digitalizării va face un scor public al fiecărei instituţii, transministerial, cu privire la ...
Germania va crește cheltuielile cu apărarea la 3,5% din PIB, până în 2029
Germania va crește cheltuielile cu apărarea la 3,5% din PIB, până în 2029
Germania va majora cheltuielile pentru apărare la 3,5% din producția economică până în 2029, finanțate printr-un program ...