Bulgaria a ratificat acordul privind blocul aerian comun cu România

Parlamentul de la Sofia a ratificat miercuri acordul privind blocul aerian comun dintre România şi Bulgaria. Decizia a fost luată cu unanimitate, toţi cei 88 parlamentari prezenţi au votat 'pentru'.
Economica.net - mie, 14 mart. 2012, 12:43
Bulgaria a ratificat acordul privind blocul aerian comun cu România

Înaintea votului deputatul Petăr Mutafciev, reprezentant al Partidului Socialist, de opoziţie, a declarat că socialiştii sprijină acest acord deoarece aceasta este o iniţiativă bulgară pentru care s-a lucrat foarte mult începând din anul 2004, scrie Agerpres. În opinia lui Mutafciev, care a fost ministru al transporturilor în guvernul premierului Serghei Stanişev (2005-2009), este de o importanţă esenţială că acest acord să fie lărgit prin includerea altor ţări, în primul rând a Serbiei. Din includerea Serbiei în această iniţiativă va câştiga nu numai Bulgaria, ci şi toate statele din Balcani, a spus politicianul. El a îndemnat guvernul bulgar ca încă în zilele următoare să întreprindă măsuri în această direcţie.

Acordul privind blocul aerian comun dintre România şi Bulgaria a fost semnat la Bruxelles în decembrie 2011. Biletele de avion ale companiilor aeriene care operează în România ar putea fi mai ieftine din 2013, odată cu intrarea în funcţiune a blocului aerian comun dintre România şi Bulgaria, a declarat atunci pentru Agerpres Bogdan Donciu, Director general adjunct al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian /ROMATSA/.

‘Prin aprobarea pachetelor legislative Single European Sky, Uniunea Europeană doreşte reducerea emisiilor de CO2, dar şi îmbunătăţirea timpilor de trafic aerian odată cu reducerea costurilor operaţionale ale companiilor aeriene şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea securităţii. Bazele blocului funcţional aerian româno-bulgar au fost puse în 2004, în 2008 au fost finalizate studiile de fezabilitate, iar în prezent o echipă de 70 de controlori de trafic din România şi Bulgaria şi 30 de piloţi din Franţa efectuează o simulare a modului în care va funcţiona organizarea de trafic comună. Până în decembrie 2012, blocul va fi funcţional, iar din 2013 traficul aerian se va desfăşura după noua formulă în România şi Bulgaria’, a spus Bogdan Donciu.

Practic, din 2013 aeronavele civile şi militare care vor intra în spaţiul aerian, devenit comun, al celor două ţări, vor putea alege orice rută le avantajează din punct de vedere al costurilor şi al timpului de parcurs până la destinaţie, şi nu pe baza unor trasee stricte ca până în prezent. Astfel, este maximizat modul de utilizare a combustibilului, este redus timpul de parcurs, dar şi distanţa de trecere prin spaţiul aerian românesc, au precizat reprezentanţii Eurocontrol, autoritatea europeană în domeniul serviciilor de trafic aerian, care deţine centrul de la Bretigny sur Orge din Franţa, unde România şi Bulgaria simulează funcţionarea viitorului bloc aerian comun Danube FAB /Funcţional Air Block/.

‘Estimările arată că economiile pe care companiile aeriene le vor face sunt de circa 15 milioane de euro anual, cinci milioane de euro mai puţin din costurile de carburant şi zece milioane euro din costurile operaţionale. Acest lucru ar trebui să se simtă şi în costul biletelor’, a spus Bogdan Donciu. Din estimările iniţiale, reducerea preţurilor s-ar putea situa undeva la 6 – 7 procente, însă calcule exacte vor fi făcute după un an de funcţionare a blocului aerian. Potrivit reprezentanţilor Eurocontrol şi ROMATSA, astfel de reduceri au fost înregistrate şi în cazul celorlalte opt blocuri aeriene comune din Uniunea Europeană.

Danube FAB este un proiect iniţiat de Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian şi Autoritatea pentru Servicii de Trafic Aerian din Bulgaria, costul proiectului, estimat la aproximativ 5 milioane euro, fiind finanţat în proporţie de 50% de Comisia Europeană, prin Programul Reţelei de Transport Transeuropene, iar Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România a fost desemnat coordonatorul proiectului în relaţia cu Agenţia Executivă TEN-T. Prin proiect, România şi Bulgaria vor armoniza serviciile de navigaţie aeriană, pentru maximizarea siguranţei şi eficienţei zborurilor, reducând, în acelaşi timp, impactul aviaţiei asupra mediului. Proiectul va menţine furnizarea serviciilor de navigaţie aeriană din centrele de control deja existente în Bucureşti şi Sofia.

Comitetul Director al blocului aerian comun a fost stabilit prin Memorandumul de Înţelegere semnat de către România şi Bulgaria în data 26 februarie 2010. La 10 august 2010, la Bucureşti, Bogdan Donciu şi Diyan Dinev, directorii generali ai instituţiilor pentru servicii de navigaţie aeriană din România şi Bulgaria, au semnat un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea în domeniul furnizării serviciilor de navigaţie aeriană şi pentru stabilirea unui Bloc Funcţional de Spaţiu Aerian. Memorandumul reprezintă elementul esenţial al setului de documente comune care garantează stabilirea DANUBE FAB, în conformitate cu termenul stabilit de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene – sfârşitul anului 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...