Bulgaria – Acorduri nucleare cu americanii de la Westinghouse şi francezii de la EDF
Statul membru UE caută să-şi sporească securitatea energetică după invadarea Ucrainei de către Rusia şi deja a semnat acorduri cu EDF şi Westinghouse pentru livrarea de combustibil nuclear, scrie Agerpres.
Conform BTA, Elenko Bozhkov a anunţat că Bulgaria va ajunge la un acord cu Westinghouse Electric pentru construirea a două reactoare AP1000 la centrala nucleară de la Kozlodui. Acelaşi tip de contract va fi semnat cu grupul francez de utilităţi EDF pentru finalizarea a două unităţi cu o capacitate de 1.000 megawaţi (MW) la Belene.
Bulgaria are ca obiect asigurarea unei contribuţii maxime a industriei ţării în contractul cu Westinghouse şi folosirea la maximum a actualei infrastructuri, a precizat adjunctului ministrului Energiei.
Acesta a anunţat că directorul EDF responsabil cu noile reactoare va vizita Bulgaria în 4 aprilie.
Centrala nucleară de la Kozlodui produce aproximativ 35% din electricitatea ţării.
Proiectul Belene a fost anulat şi reluat de câteva ori din anii ‘ 1980. În 2018, Sofia a reluat proiectul, pentru a folosi două reactoare nucleare cumpărate pentru mai mult de 620 milioane de euro de la firma rusă Rosatom drept compensaţie pentru renunţarea la proiectul original din 2012.