Bulgaria aprobă un nou acord cu România privind evitarea dublei taxări

Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri un proiect de acord între Bulgaria şi România pentru evitarea dublei taxări şi prevenirea evaziunii fiscale în ceea ce priveşte impozitul pe venit, informează serviciul de presă al executivului, citat joi de agenţia bulgară Focus.
Economica.net - joi, 23 apr. 2015, 03:47
Bulgaria aprobă un nou acord cu România privind evitarea dublei taxări

Acordul existent între România şi Bulgaria a fost semnat în 1994 în condiţiile unor relaţii economice radical diferite între cele două ţări şi fără ca la acel moment să existe reglementările necesare privind taxarea în legislaţia bulgară, scrie Agerpres.

Proiectul de acord aprobat miercuri prevede un sistem de distribuire a taxelor între cele două ţări, care va contribui la dezvoltarea armonioasă a cooperării bilaterale economice şi în domeniul investiţiilor, precizează sursa citată.

De asemenea, acordul va crea oportunităţi reale pentru companiile rezidente într-una dintre cele două ţări să dezvolte afaceri şi în statul vecin.

Tot miercuri, guvernul bulgar a aprobat un plan de cooperare între ministerele sănătăţii din Bulgaria şi România şi ministerul român de interne, reprezentat de Departamentul pentru situaţii de urgenţă.

Planul prevede ca cele două ţări să-şi ofere una alteia asistenţă în ameliorarea calităţii asistenţei medicale de urgenţă, dar şi în domeniul aprovizionării cu medicamente şi a stabilirii preţului acestora. Cooperarea va fi implementată prin intermediul schimbului de informaţii, de experienţă şi de experţi, prin instruirea profesioniştilor din sănătate şi participarea la proiecte finanţate de UE în scopul dezvoltării asistenţei medicale de urgenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...