Bulgaria ar trebui să accepte mai mulţi imigranţi pentru a face faţă crizei demografice – Academia de Ştiinţe

Economica.net
25 11. 2015
oameni_multi_pe_strada_95663000_24803900

Potrivit unui raport privind situaţia demografică până la orizontul anului 2030, făcut public marţi de Academie, circa 7.200 de imigranţi din regiune ar trebui primiţi şi convinşi să rămână în Bulgaria.

Academia sugerează, de asemenea, că rata de creştere poate fi ameliorată printr-un aflux de cetăţeni din ţările candidate la UE. Dacă în ultimul an, 8.975 de cetăţeni din astfel de ţări au primit permis de rezidenţă, numărul total pentru următorii 15 ani ar putea fi majorat la 45.000-185.000 prin diferite politici.

Expaţii care au părăsit ţara în ultimii 25 de ani ar trebui să fie încurajaţi să revină, Academia estimând că Bulgaria are nevoie de circa 60.000-80.000 dintre ei pentru a ajuta să schimbe trendul demografic.

Cel mai bun scenariu pentru Bulgaria ar fi o rată de creştere zero în 2030, pe fondul unor valori negative în ultimele peste două decenii şi jumătate. În 2014, a fost o rată negativă de 0,6 %.

Populaţia Bulgariei, în prezent de circa 7,2 milioane de locuitori, a scăzut cu peste două milioane de la prăbuşirea comunismului, în parte din cauza exodului de bulgari care a început în anii 1990, mulţi dintre ei emigrând în vestul şi în sudul Europei în căutare de locuri de muncă. În ultimii câţiva ani, între 50.000 şi 70.000 de bulgari au plecat din ţară în fiecare an.

Un raport recent al Institutului Naţional de Statistică al Bulgariei avertiza că populaţia ţării ar putea scădea sub cinci milioane de locuitori până în 2070.