Bulgaria, cel mai sărac stat al UE, preia preşedinţia blocului sperând să-şi îmbunătăţească imaginea

Bulgaria, care preia preşedinţia semestrială prin rotaţie a Uniunii Europene la 1 ianuarie, aspiră să construiască punţi între Europa de Est şi Europa de Vest, Turcia şi Bruxelles, pentru a ajunge la compromisuri privind mai multe probleme arzătoare, între care politica migratorie, comentează vineri France Presse.
Economica.net - vin, 29 dec. 2017, 07:41
Bulgaria, cel mai sărac stat al UE, preia preşedinţia blocului sperând să-şi îmbunătăţească imaginea

Membrul cel mai sărac al Uniunii Europene, criticată pentru ineficienţa sa faţă de corupţia endemică, Sofia se aşteaptă de asemenea ca prima sa preşedinţie a Consiliului UE să-i îmbunătăţească imaginea. Bulgaria, intrată în UE în 2007, încearcă să convingă că este demnă să se integreze în sfârşit în spaţiul Schengen de liberă circulaţie şi, pe termen lung, în zona euro.

Şase luni de preşedinţie reuşită ar pleda în favoarea acestei ţări cu 7,1 milioane de locuitori şi cu o istorie politică agitată de la căderea comunismului, dar care şi-a redobândit o anumită stabilitate sub conducerea prim-ministrului de centru-dreapta Boiko Borisov. Acesta din urmă a revenit la putere la începutul lunii aprilie, câştigând cel de-al treilea mandat al său după 2009, cu preţul unei alianţe cu partide naţionaliste, care şi-au diminuat retorica agresivă pentru a se afişa pro-UE şi pro-NATO.

Spre deosebire de ţările din Grupul de la Vişegrad (Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia), Bulgaria nu s-a opus politicii europene de relocare a refugiaţilor în interiorul UE, chiar dacă discursurile de teamă sau chiar de respingere a imigraţiei impregnează scena politică naţională.

‘Bulgaria este una dintre puţinele ţări ex-comuniste din UE ce apreciază la justa valoare fondurile europene, care au asigurat 66% din creşterea sa începând cu 2007. Ea nu creează dificultăţi, inclusiv asupra politicii de migraţie’, estimează un diplomat european la Sofia.

Cu această atitudine conciliantă, guvernul lui Boiko Borisov se doreşte să fie un mediator în legătură cu subiectele cele mai spinoase.

În contextul Brexitului, reducerea probabilă a bugetului Uniunii după 2020 reprezintă o preocupare deosebită pentru ţările din Europa de Est, care sunt principalii beneficiari ai fondurilor europene.

‘Sloganul preşedinţiei bulgare este ‘Uniunea face forţa’ ‘, a declarat ministrul de externe Ekaterina Zaharieva pentru AFP. Ea cere ‘să se dea dovadă de solidaritate cu privire la protecţia frontierelor externe ale UE în loc să se construiască garduri în interior’.

Liderii europeni speră să deblocheze până în iunie reforma azilului printr-o revizuire a ‘Regulamentului de la Dublin’, care atribuie aproape sistematic responsabilitatea procesării unei cereri de azil ţărilor de primă intrare în UE, asupra cărora apasă o povară uriaşă în situaţie de criză.

Borisov pledează de asemenea pentru ameliorarea relaţiilor dintre UE şi Turcia, cu care ţara sa împarte 259 km de frontieră terestră. În centrul preocupărilor sale este menţinerea ‘cu orice preţ’ a acordului migratoriu încheiat în martie 2016, care a redus fluxul solicitanţilor de azil din Orientul Mijlociu către UE, unde Bulgaria este una dintre porţile de intrare.

Preşedinţia bulgară, care îi succede Estoniei, va fi de asemenea cea a lansării noii faze a negocierilor liderilor europeni cu Regatul Unit în legătură cu o perioadă de tranziţie post-Brexit şi cu cadrul viitoarei lor relaţii comerciale.

‘Agenda va fi încărcată întrucât 2018 este ultimul an complet al mandatului Comisiei’ înainte de alegerile europene din 2019, subliniază Ognian Zlatev, reprezentantul Comisiei Europene în Bulgaria.

Sofia intenţionează de asemenea să contribuie cu expertiza sa regională în legătură cu un subiect apropiat de inima ei: integrarea europeană a vecinilor săi din Balcani. Un summit UE-Balcani este programat pentru luna mai. Dintre ţările rezultate din fosta Iugoslavie şi Albania, numai Serbia şi Muntenegru poartă în prezent negocieri de aderare cu UE

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...