Bulgaria cere Rusiei să-i plătească 400 milioane de euro pentru încetarea livrărilor de gaze de la Gazprom către Bulgargaz

09 07. 2024
gazprom 5678765432

Firma deţinută de statul bulgar a precizat că procedura de arbitraj a fost demarată luni, la Curtea Internaţională de Arbitraj a Camerei de Comerţ Internaţionale de la Paris, în condiţiile în care firma rusească nu a dorit să răspundă la invitaţia sa de a ajunge la o înţelegere, scrie Agerpres.

„După ce partea rusă nu a luat măsuri pentru a soluţiona disputa în afara tribunalului, Bulgargaz a luat măsurile necesare pentru a proteja interesele companiei”, a informat compania într-un comunicat de presă.

Anul trecut, Gazprom a suspendat contractul pe termen lung convenit cu Bulgargaz, care acoperea 90% din cantităţile de gaze naturale livrate clienţilor de Bulgargaz. Aceasta după ce, la finele lunii aprilie 2022, Gazprom a încetat să mai furnizeze gaze naturale către Bulgargaz.

Bulgaria, ţară membră a Uniunii Europene şi NATO, s-a alăturat sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei din cauza invadării Ucrainei în 2022.