Bulgaria consideră South Stream drept o măsură eficientă de ameliorare a securităţii sale energetice

Ministrul bulgar de externe, Kristian Vighenin, a declarat că Bulgaria consideră proiectul de gazoduct South Stream drept o măsură eficientă de ameliorare a securităţii sale energetice, relatează vineri agenţia BTA.
Economica.net - vin, 04 iul. 2014, 18:00
Bulgaria consideră South Stream drept o măsură eficientă de ameliorare a securităţii sale energetice

Într-un interviu pentru Itar-Tass, Vighenin a precizat că poziţia pe care Bulgaria a exprimat-o de mai multe ori este că proiectul South Stream este important din punct de vedere al diversificării rutelor de aprovizionare cu gaze naturale, dar şi din punct de vedere economic.

Potrivit declaraţiilor lui Vighenin, toate proiectele care pot contribui la diversificarea furnizorilor şi a rutelor de gaz trebuie considerate ca făcând parte din măsurile de ameliorare a securităţii energetice a Bulgariei.

Kristian Vighenin a mai spus că Bulgaria consideră South Stream un proiect european nu numai pentru că la el participă câteva state membre ale Uniunii Europene, ci şi pentru că el trebuie să fie în conformitate cu normele şi legislaţia UE.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...