Bulgaria – Guvernul de la Sofia investighează dacă o companie bulgară a vândut pagere explozive către Hezbollah

Guvernul bulgar investighează dacă o companie cu sediul la Sofia ar fi fost implicată în vânzarea către gruparea şiită libaneză Hezbollah a unor pagere explozive, care au ucis 12 persoane marţi, a declarat joi serviciul de contraspionaj al ţării balcanice, citat de EFE.
AGERPRES - J, 19 sept. 2024, 12:49
Bulgaria - Guvernul de la Sofia investighează dacă o companie bulgară a vândut pagere explozive către Hezbollah

SANS, Agenţia pentru Securitate Naţională din Bulgaria, afirmă într-un comunicat că Agenţia Fiscală şi Ministerul de Interne anchetează dacă una dintre companiile bulgare a furnizat echipamente către Hezbollah, considerată organizaţie teroristă de Uniunea Europeană, scrie Agerpres .

Ca răspuns la rapoarte apărute în media care sugerează că o societate înregistrată în Bulgaria în aprilie 2022 ar fi furnizat pagere Hezbollah, detonate ulterior în Liban şi Siria, SANS susţine că în Bulgaria nu au avut loc operaţiuni vamale legate de aceste bunuri, transmite portalul bulgar Novinite.

Conform acestuia, cercetările de până acum au arătat că prin Bulgaria au trecut doar fluxuri în numerar în valoare totală de aproximativ 1,6 milioane de euro, care au fost ulterior trimise în Ungaria. Liderul partidului GERB, Boiko Borisov, a cerut SANS şi cabinetului interimar să răspundă la acuzaţiile din presa ungară care sugerează implicarea Bulgariei în atac, solicitând o explicaţie rapidă din cauza creşterii tensiunii şi a contextului istoric al unor incidente similare.

Compania bulgară Norta Global Ltd., o societate cu sediul la Sofia deţinută de un cetăţean norvegian, ar avea legătură cu vânzarea de pagere care au fost folosite de Hezbollah şi care au explodat ulterior în Liban, potrivit publicaţiei ungare Telex.hu. Dispozitivele, achiziţionate iniţial din Taiwan, ar fi fost vândute Hezbollah de către Norta Global Ltd, iar tranzacţia ar fi fost facilitată de o firmă înregistrată în Ungaria, BAC Consulting Ltd., care a acţionat ca intermediar.

Compania taiwaneză Gold Apollo, care distribuie astfel de echipamente, a declarat că modelele care au explodat au fost proiectate şi fabricate sub licenţă de BAC, o companie ungară.

Guvernul ungar a declarat miercuri că această firmă acţionează doar ca intermediar comercial şi nu are centre de producţie în Ungaria, astfel încât aparatele în cauză nu s-au aflat niciodată pe teritoriul ţării.

Citând „surse implicate în acest caz”, Telex susţine joi că, deşi societatea ungară a semnat un contract cu cea taiwaneză, Norta Global Ltd. este de fapt cea care s-ar afla în spatele afacerii şi care a importat şi vândut aparatele către Hezbollah.

Norta Global Ltd. are ca obiect de activitate „servicii de consultanţă în management”, conform informaţiilor de pe paginile de înregistrare a societăţii, notează EFE.

Douăsprezece persoane au fost ucise şi aproape 3.000 au fost rănite în exploziile a mii de pagere marţi. Diverse surse indică Israelul drept responsabil pentru aceste atacuri.

Presa din Ungaria citează joi declaraţiile făcute pentru New York Times de trei experţi israelieni în informaţii, care susţin că pregătirile pentru această operaţiune au început cu mulţi ani în urmă şi că au fost înfiinţate mai multe societăţi-paravan, iar BAC, fondată în 2022, ar putea fi una dintre acestea.

Te-ar mai putea interesa și
Creșterea TVA, decizie a Guvernului, în ciuda cererii lui Nicușor Dan de a nu se întâmpla acest lucru
Creșterea TVA, decizie a Guvernului, în ciuda cererii lui Nicușor Dan de a nu se întâmpla acest lucru
Creșterea TVA a fost o decizie a Guvernului, după analiza situației bugetare, chiar dacă președintele Nicușor Dan a solicitat ca acest lucru să nu se întâmple, a declarat, luni, premierul......
Trump a anunțat luni că SUA va trimite noi arme Ucrainei, după ce săptămâna trecută anunța că suspendă unele livrări
Trump a anunțat luni că SUA va trimite noi arme Ucrainei, după ce săptămâna trecută anunța că suspendă unele livrări
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor trimite noi arme Ucrainei, după ce Casa Albă ...
BYD va începe să asambleze vehicule electrice în Brazilia
BYD va începe să asambleze vehicule electrice în Brazilia
Compania chineză BYD este pregătită să înceapă asamblarea vehiculelor electrice la o nouă fabrică din Brazilia încă ...
„Prioritatea absolută” pentru președintele SUA, Donald Trump, este încheierea războiului din Gaza (Casa Albă)
„Prioritatea absolută” pentru președintele SUA, Donald Trump, este încheierea războiului din Gaza (Casa Albă)
Încheierea războiului din Gaza este "prioritatea absolută" a lui Donald Trump, a afirmat Casa Albă luni, cu câteva ore ...