Bulgaria investighează asupra apariţiei unei substanţe chimice pe plajă, la Marea Neagră
Autorităţile din Burgas (sud), un oraş bulgar situat la Marea Neagră, au lansat o investigaţie cu privire la o substanţă nespecificată care a apărut pe un număr de plaje în zonă, relatează site-ul Novinite.com citat de Mediafax.
Chimicale sub formă de granule albe par să fi fost aruncate în „cantităţi uriaşe” pe plaje lângă Kiten, Primorsko, Lozeneţ, Ţarevo şi Sinemoreţ.
Cetăţenii care au anunţat apariţia substanţei au declarat că aceasta este unsuroasă la pipăit şi are un miros de petrol.
În unele zone, aceste chimicale misterioase au apărut luni, iar altele au fost aduse la ţărm miercuri.
Site-ul OffNews.bg scrie că substanţa ar fi putut să fie folosită pentru neutralizarea unei scurgeri de petrol neanunţate.
Garda de mediu (RIOKOZ) din Burgas a anunţat că investigaţii cu privire la substanţă sunt efectuate de ofiţeri din cadrul său, împreună cu ofiţeri din cadrul Inspectoratului Regional pentru Sănătate şi autorităţilor maritime.