Bulgaria nu vrea să dea bani bogaţilor din zona euro
„Dacă toate statele din zona euro vor respecta în viitor regulile referitoare la datorii, intrarea în uniunea monetară va rămâne un obiectiv pe termen mediu pentru noi”, a afirmat Traikov într-un interviu acordat publicaţiei germane Frankfurter Allgemeine Zeitung, transmite Novinite.
Bulgaria vrea să adopte moneda unică pentru reducerea costurilor de finanţare ale companiilor locale, care plătesc în prezent dobânzi de până la 10%, a explicat Traikov.
Ministrul a avertizat însă că bulgarii se vor opune cu vehemenţă ca ţara lor să sprijine financiar oricare stat bogat din zona euro, prin Mecanismul European de Stabilitate.
„Este greu de justificat de ce ar trebui Bulgaria să ofere fonduri pentru facilitatea de salvare destinată unor ţări cu o populaţie mult mai bogată”, a explicat el, adăugând că pensiile din Grecia sunt de cinci ori mai mari decât cele din Bulgaria.