Bulgaria: Parlamentul a aprobat noul guvern condus de Borisov

Parlamentul bulgar a aprobat vineri formarea unui guvern minoritar de centru-dreapta condus de liderul formaţiunii GERB şi noul premier Boiko Borisov, informează Reuters şi AFP.
Economica.net - vin, 07 nov. 2014, 12:24
Bulgaria: Parlamentul a aprobat noul guvern condus de Borisov

Votul a fost văzut ca o simplă formalitate după ce GERB a anunţat mai devreme că dispune de suficient sprijin pentru a guverna. Partidul conservator GERB a câştigat alegerile legislative anticipate din 5 octombrie, scrie Agerpres.

Din cei 234 de parlamentari prezenţi, 136 au votat în favoarea guvernului lui Borisov, care şi-a descris cabinetul ca fiind ‘proeuropean şi reformator, deschizând calea pentru o Bulgarie stabilă’.

‘Este momentul să asigurăm independenţa ţării în materie de energie’, a insistat el în parlament, în condiţiile în care Bulgaria depinde de importurile de gaze ruseşti.

Constituită după negocieri dificile, echipa este alcătuită din 21 de membri, dintre care 13 din cadrul GERB, 7 din Blocul Reformator (RB, de dreapta) şi unul din ABV (de stânga). Guvernul dispune de o majoritate parlamentară datorită sprijinului naţionaliştilor Frontului Patriotic.

Borisov va avea patru vicepremieri, între care şi fostul comisar european (2007-2009) Meglena Kuneva, responsabilă cu politicile europene.

Fondurile europene vor fi gestionate de conservatorul Tomislav Doncev, care îşi reia portofoliul deţinut în perioada 2009-2013.

Formaţiunea de stânga ABV va dispune şi ea de un vicepremier, Ivailo Kalfin, un disident al Partidului Socialist Bulgar.

Ministrul de externe Daniel Mitov şi cel al justiţiei Hristo Ivanov, ambii membri ai RB şi guvernului interimar format în luna iulie, au fost menţinuţi în funcţii.

Noul guvern se va confrunta cu provocări majore precum consecinţele falimentului uneia dintre cele mai importante bănci ale ţării, deficite grave în sistemul energetic şi reforme nepopulare ale sistemului de pensii, în sănătate şi educaţie, a mai spus Boiko Borisov, care revine la conducerea ţării după ce a demisionat în februarie 2013 sub presiunea străzii, populaţia demonstrând în masă împotriva sărăciei şi corupţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...