Bulgaria prelungeşte termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru proiectul centralei nucleare de la Belene
Conform calendarului iniţial cei cinci investitori selectaţi pe lista scurtă, Rosatom (Rusia), CNNC (China), Korea Hydro & Nuclear Power Co (Coreea de Sud), General Electric şi Framatome, o subsidiară a EDF, trebuiau să depună oferte angajante pentru acest proiect estimat la 10 miliarde de euro până la finele lunii aprilie.
„În acest moment nu putem oferi acces la camera de date pentru acest proiect. De acea am fost nevoit să prelungim termenul limită pentru depunerea de oferte până când vom putea garanta accesul la camera datelor. Aceasta înseamnă o întârziere de o lună, o lună şi jumătate”, a declarat duminică Temenizhka Petkova, ministrul Energiei. Oficialul bulgar a adăugat că toţi cei cinci investitori de pe lista scurtă rămân interesaţi de acest proiect.
Cu ajutorul celor două reactoare de 1.000 de megavaţi de la Belene, Bulgaria doreşte să înlocuiască patru vechi unităţi nucleare de producţie sovietică ale centralei de la Kozlodui, închise în urmă cu peste un deceniu din cauza temerilor privind securitatea.
La centrala de la Kozlodui încă sunt operaţionale două reactoare nucleare de producţie sovietică, date în exploatare în anii 1987 şi 1991.