Bulgaria: Preşedintele vrea un guvern după modelul celui condus de Mario Monti

Şeful statului bulgar Rosen Plevneliev doreşte formarea unui guvern bulgar alcătuit din tehnocraţi, similar celui condus pentru o perioadă în Italia de către Mario Monti, a declarat el într-un interviu pentru ediţia de luni a ziarului austriac Standard, relatează AFP.
Economica.net - lun, 11 mart. 2013, 09:15
Bulgaria: Preşedintele vrea un guvern după modelul celui condus de Mario Monti

„Doresc să lucrăm aşa cum a putut să o facă Monti în Italia, pentru o lungă perioadă. Ar trebui să avem ambiţii mai mari decât organizarea viitoarelor alegeri (prevăzute la 12 mai) şi să oprim din scurt criza”, a apreciat Plevneliev.

„Ar trebui să utilizăm energia pozitivă pe care o regăsim în acest moment pe stradă sau pe Internet, în Bulgaria”, a adăugat el.

Mii de persoane au protestat duminică, din nou, atât la Sofia, cât şi în mai multe alte oraşe, împotriva sărăciei şi corupţiei elitelor politice din ţară, la apelul unor grupuri din cadrul societăţii civile.

Bulgaria este afectată, de patru săptămâni, de manifestaţii zilnice. Premierul conservator Boiko Borisov a demisionat la 20 februarie sub presiunea străzii.

Un nou guvern interimar urmează să fie prezentat marţi, a anunţat Plevneliev. El va intra în funcţiune miercuri, iar în paralel Parlamentul va fi dizolvat.

„Guvernul va fi alcătuit din femei şi bărbaţi care şi-au clădit singuri o reputaţie şi competenţe (…)”, a spus preşedintele bulgar.

Te-ar mai putea interesa și
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul Gorj
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul ...
Rețeaua de Magazine DIANA își continuă extinderea, marcând astăzi deschiderea celui de-al 90-lea magazin, situat în satul Bâlteni, comuna Bâlteni, județul Gorj, pe Strada Dincă Schileru,......
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem vouchere de vacanță pe post de praf în ochi”
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) își exprimă dezaprobarea fermă față de forma în care Guvernul ...
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul final ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce la explozia contrabandei, care deja e la un nivel alarmant
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) atrage atenția asupra creșterii alarmante a comerțului ...