Bulgaria: Preţuri mai mici la gaze şi energie termică, de la 1 ianuarie
Sofia va înregistra cele mai importante scăderi ale preţurilor la încălzire, cu reduceri mai mici în Varna, Burgas şi Plovdiv.
Ieftinirea cu 9,8% a gazelor, aprobată la sfârşitul lunii decembrie de DKEVR, conduce la un preţ de 656,47 leva (335,6 euro) pe 1.000 metri cubi de la 1 ianuarie 2013, cu 71,89 leva (36,7 euro) mai puţin decât înainte.
Directorul general al companiei de stat Bulgargaz, Dimitar Gogov, estimează că veniturile operatorului vor scădea cu până la 4 milioane leva (aproximativ 2 milioane euro) în primul trimestru al acestui an în urma reducerii preţului la gaze cu 9,8%, şi cu nu 9,3%, cât recomandase compania.
Ministrul bulgar al Economiei, Energiei şi Turismului, Delyan Dobrev, a promis în decembrie ieftinirea gazelor naturale de la 1 ianuarie 2013, datorită scăderii costurilor producţiei interne şi negocierii unui contract mai avantajos de livrare cu grupul rus Gazprom, care prevede o reducere cu 20% a preţului.
Producţia internă a Bulgariei acoperă aproximativ 15% din consum, restul fiind importat din Rusia.