Bulgaria promite creşterea bugetului apărării, pentru a aduce forţele armate la standardele NATO

Bulgaria va face tot posibilul pentru a creşte bugetul alocat apărării şi pentru a-şi moderniza forţele armate în vederea adaptării la standardele NATO, au promis vineri preşedintele bulgar Rosen Plevneliev şi ministrul apărării Velizar Shalamanov, în timpul unui forum dedicat industriei militare desfăşurat la Sofia, transmite agenţia Xinhua.
Economica.net - vin, 10 oct. 2014, 18:30
Bulgaria promite creşterea bugetului apărării, pentru a aduce forţele armate la standardele NATO

„În pofida resurselor limitate ale bugetului naţional, Bulgaria va face totul pentru a creşte cheltuielile de apărare”, a declarat preşedintele Plevneliev la evenimentul la care au participat responsabili din cadrul NATO, generali şi reprezentanţi a peste 100 de companii bulgare şi institute de cercetare. Şeful statului bulgar a mai menţionat că modernizarea, achiziţia de tehnică militară avansată şi interoperabilitatea cu NATO sunt o prioritate a autorităţilor de la Sofia. El a mai vorbit despre o prioritizare a capacităţilor necesare şi a proiectelor de modernizare, precum şi despre consolidarea cooperării cu UE şi NATO.

La rândul său, ministrul apărării Velizar Shalamanov a declarat că toate proiectele de modernizare vor fi implementate cu participarea industriei bulgare. „Chiar dacă dintr-un motiv sau altul guvernul va alege să importe armament şi echipamente din statele membre ale NATO sau UE, vom insista ca activităţile de întreţinere şi eventuale modernizări viitoare ale acestora să fie realizate de companii bulgare alese pe o bază competitivă”, a subliniat ministrul bulgar. El a adăugat că o astfel de abordare va permite consolidarea cooperării industriei militare bulgare cu societăţile din acelaşi sector ale statelor partenere în NATO şi UE.

Unul dintre oficialii Alianţei prezenţi la forum, Heinrich Brauss, asistentul secretarului general al NATO pentru planificare şi politica de apărare, a amintit că anul trecut guvernul de la Sofia a alocat apărării 1,3% din PIB şi a transmis gazdelor sale că „intenţia de a inversa acest trend este o veste foarte bună” pentru NATO.

Într-un interviu acordat agenţiei Xinhua, Brauss a subliniat că Bulgaria „este situată într-o regiune importantă, iar evoluţiile recente pe planul securităţii arată că trebuie să lucrăm împreună pentru consolidarea apărării colective a NATO”.

Evenimentul denumit „Industrial Forum” se află la a treia ediţie după iniţierea sa în anul 2010. Principalul obiectiv al manifestării este de a oferi un cadru de dialog continuu între entităţile implicate în sectorul militar, respectiv autorităţile bulgare, industria de apărare şi institutele de cercetare, pentru realizarea unor parteneriate în acest domeniu.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto continuând să reducă preţurile vehiculelor electrice (EV), pentru a......
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit ...
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...