Bulgaria renunţă la proiectul pentru centrala nucleară de la Belene

La şedinţa de astăzi am luat decizia să renunţăm la proiectul pentru centrala nucleară de la Belene, a declarat miercuri în parlament premierul bulgar, Boiko Borisov. Primul ministru a spus că Bulgaria va plăti Rusiei primul reactor care a fost produs pentru centrala de la Belene, dar acesta va fi instalat la Kozlodui. 
Economica.net - mie, 28 mart. 2012, 12:48
Bulgaria renunţă la proiectul pentru centrala nucleară de la Belene

 Acesta va fi cel de al şaptelea reactor al centralei de la Kozlodui. În prezent însă doar două din primele şase reactoare ale centralei mai funcţionează, după ce patru reactoare au fost oprite în perioada 2002-2007 la cererea Uniunii Europene, care le-a considerat nesigure.

Boiko Borisov a evocat preţul drept motivul principal pentru oprirea proiectului. În opinia lui, centrala nucleară de la Belene ar fi costat în jur de 10 miliarde de euro, ceea ce Bulgaria nu-şi poate permite. Nu putem să obligăm generaţiile viitoare să plătească pentru această centrală, a spus premerul. El a adăugat că, în plus, zona în care urma să fie amplasată centrala se caracterizează printr-un risc seismic sporit.

Ministrul-adjunct al finanţelor Vladislav Goranov a fost primul înalt oficial bulgar care a anunţat miercuri că Bulgaria renunţă la proiect. Reactorul rus produs pentru această centrală va fi instalat la Kozlodui, iar Bulgaria va trebui să plătească producătorului rus încă 100 milioane de euro ca să primească utilajul. În locul prevăzut pentru centrala nucleară de la Belene va fi construită o centrală pe gaze, a anunţat Goranov. Potrivit presei ruse, această centrală va fi tot un proiect bulgaro-rus şi va folosi gazele de la gazoductul South Stream.

Înainte de a face publica decizia guvernului său, premierul Boiko Borisov s-a întâlnit în după-amiaza de miercuri cu preşedintele Rosen Plevneliev pentru a discuta acest subiect. Borisov a discutat luni la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin. Cei doi au convenit ca ministrul bulgar al economiei şi energiei Delian Dobrev să viziteze Moscova în curând. Vizita lui Dobrev este programată pentru joi.

Decizia privind construcţia unei centrale nucleare la Belene, oraş situat pe malul Dunării, a fost luată în anul 1981. Construcţia efectivă a început în anul 1987, dar proiectul a fost îngheţat la începutul anilor ’90 din cauza lipsei de finanţare şi a riscurilor seismice din zonă, pentru a fi reluat în anul 2003. Centrala urma să fie dotată cu două reactoare de 1.000 MW fiecare şi să fie construită de compania rusă Atomstroyexport. Planurile iniţiale prevedeau ca statul bulgar, prin Compania Naţională de Electricitate NEK, să deţină o participaţie de 51% în viitoarea centrală. Restul de 49% urma să fie vândut companiei germane RWE. Realizarea proiectului a ajuns însă în impas după ce în luna octombrie 2009 grupul RWE s-a retras din proiect. Semnarea unui acord final cu privire la construcţia centralei de la Belene a fost amânată de mai multe ori în ultimii doi ani, principalul punct de dispută între cele două părţi fiind preţul, precum şi lipsa de interes din partea unor investitori din vestul Europei.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski insistă să nu se ofere teritorii „cadou” lui Putin pentru a se pune capăt războiului în Ucraina
Zelenski insistă să nu se ofere teritorii „cadou” lui Putin pentru a se pune capăt războiului în Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zekenski a cerut marţi să nu se ofere "cadou" niciun teritoriu preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a se pune capăt războiului, în timp ce recunoaşterea......
Atac rusesc asupra Harkov și Dnipro marți seară, cu un val de drone
Atac rusesc asupra Harkov și Dnipro marți seară, cu un val de drone
Volodimir Zelenski, a cerut marți o încheiere „echitabilă” a războiului cu Rusia, fără „recompense” pentru ...
Meta Estate Trust a cumpărat 37 de apartamente de la Ionuț Negoiță și familia Niculae
Meta Estate Trust a cumpărat 37 de apartamente de la Ionuț Negoiță și familia Niculae
Meta Estate Trust a anunțat achiziția a 37 de apartamente în patru proiecte rezidențiale din București. Investiția ...
Premierul spaniol, Pedro Sanchez, spune că operatorii privați sunt responsabili pentru pana de curent din Spania
Premierul spaniol, Pedro Sanchez, spune că operatorii privați sunt responsabili pentru pana de curent din Spania
La o zi după pana de curent masivă din Spania, autoritățile exclud un atac cibernetic, iar premierul Pedro Sanchez a ...