Bulgaria riscă să fie decuplată de România în monitorizarea pentru aderarea la Schengen

Bulgaria se confruntă cu o ameninţare gravă de a rămâne şi mai mult în urma României după ce Comisia Europeană va prezenta un raport 'foarte critic' în această lună în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), a declarat Radan Kanev, copreşedinte al Blocului Reformator din Bulgaria, aflat în coaliţia de guvernământ, relatează Novinite, preluată de Agerpres.
Economica.net - lun, 12 ian. 2015, 18:29
Bulgaria riscă să fie decuplată de România în monitorizarea pentru aderarea la Schengen

Radan Kanev, care este copreşedinte al BR, crede că situaţia din sistemul judiciar din Bulgaria ar putea duce la raport ‘negativ’ în cadrul MCV.

Potrivit lui Kanev, România a avut un ‘uriaş’ succes în combaterea corupţiei, în timp ce ţara sa fie duce lipsă de politici anticorupţie, fie înregistrează un trend contrar, notează Novinite.

‘Chiar dacă riscul nu se va adeveri, trebuie să acceptăm faptul că asta se va întâmpla din milă, că este un gest faţă de noul guvern al Bulgariei. Dacă nu suntem decuplaţi, asta nu ar trebui perceput ca o mare victorie, pentru că victorie este doar dacă ai învins corupţia’, a mai spus liderul politic bulgar.

Oficiali din Blocul Reformator, printre care şi ministrul justiţiei, Hristo Ivanov, insistă asupra continuării reformelor în justiţie. La rândul ei, vicepremierul Meglena Kuneva a avertizat în privinţa impactului periculos pe care l-ar putea avea această decuplare a Bulgariei de România.

Opoziţia, alături de diverse media şi experţi, sunt totuşi sceptici în privinţa procesului de reformă, acuzând luptele intestine din cadrul sistemului judiciar.

Pentru a face parte din spaţiul Schengen al ţărilor fără controale la frontiere, un stat trebuie să dovedească că este pregătit din punct de vedere al securităţii frontierelor aeriene, al vizelor, cooperării poliţieneşti şi protecţiei datelor. Eforturile de combatere a corupţiei şi de continuare a reformei judiciare din România şi Bulgaria sunt monitorizate prin intermediul MCV din 2006.

Totuşi, notează Novinite, unii oficiali UE sunt de părere că rapoartele MCV nu ar trebuit să fie o precondiţie pentru aderarea la spaţiul Schengen.

Te-ar mai putea interesa și
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze toate măsurile recomandatate de Curtea de Conturi
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze ...
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a solicitat executivului companiei implementarea măsurilor recomandate de Curtea de Conturi, indiferent de opţiunea legală a Directoratului de a......
O companie aeriană din SUA intră în România
O companie aeriană din SUA intră în România
Compania aeriană Ava Airways Llc, cu sediul în SUA, Wilmington, a deschis recent o subsidiară în ţara noastră, arată ...
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt 350 de milioane de lei la mijloc
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt ...
Britanicii de la Kingfisher, cei care au dezvoltat rețeaua DIY Brico Depot din 2013 de când au cumpărat-o și până în ...
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
România este reprezentată de nouă companii la Salonul Aeronautic de la Paris, preşedintele Organizaţiei Patronale din ...