Bulgaria se apropie de intrarea în zona euro
După îndeplinirea acestui obiectiv, Bulgaria intenţionează să solicite oficial Comisiei Europene (CE) şi Băncii Centrale Europene (BCE) pregătirea unui raport extraordinar de convergenţă, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanţe, informează Novinite.
Vicepremierul şi ministrul de Finanţe Ludmila Petkova s-a întâlnit la Luxemburg cu Pierre Gramegna, director general al Mecanismului european de stabilitate (ESM), iar în timpul discuţiilor oficialul ESM şi-a exprimat optimismul, declarând: „Împreună vom deschide calea către intrarea în zona euro”, scrie Agerpres.
Petkova a prezentat o actualizare a pregătirilor tehnice ale Bulgariei pentru adoptarea euro, scoţând în evidenţă actuala situaţie macroeconomică şi financiară a ţării.
Bulgaria are ca obiectiv să îndeplinească până la finalul anului criteriul privind inflaţia, deschizând calea pentru ca CE şi BCE să pregătească necesarul raport de convergenţă. Gramegna a atras atenţia asupra măsurilor procedurale şi a angajamentului pentru a furniza sprijin şi expertiză până la aderarea Bulgariei, subliniind importanţa acestui proiect cheie pentru consolidarea Europei.
Mecanismul european de stabilitate, înfiinţat de statele membre ale zonei euro ca răspuns la criza datoriilor din 2012, este o instituţia financiară independentă. După adoptarea euro, Bulgaria va deveni acţionar al ESM, a informat Ministerul de Finanţe.
Deşi Bulgaria şi Croaţia s-au alăturat simultan mecanismului ERM-2 (anticamera euro) în iulie 2020, Croaţia a reuşit să adere la euro la 1 ianuarie 2023.