Bulgaria se apropie de momentul aderării la euro

Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE, este cu un pas mai aproape de aderarea la euro, după ce, la întâlnirea de joi a Eurogrupului, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană au anunţat că evaluarea ar putea fi finalizată în 'aproximativ un an', transmit AFP şi Reuters.
Economica.net - vin, 13 iul. 2018, 06:28
Bulgaria se apropie de momentul aderării la euro

Eurogrupul include miniştrii de Finanţe din cele 19 state membre ale zonei euro, ţări care sunt şi membre ale proiectului uniunii bancare destinat să consolideze stabilitatea financiară a blocului comunitar.

‘Comisia Europeană salută eforturile Bulgariei de a se alătura zonei euro. Ne aşteptăm ca BCE să finalizeze evaluarea sa generală în aproximativ un an’, a afirmat letonul Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele CE, comisarul responsabil pentru moneda euro şi dialogul social, precum şi pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital.

Bulgaria îndeplineşte toate criteriile nominale pentru aderare la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb – n. r.). Moneda naţională, leva, este deja legată de euro, inflaţia este scăzută, datoria publică este sub media din zona euro şi sub limita de 60% din PIB cerută de UE, iar ţara înregistrează excedent bugetar.

Dar unele state din zona euro, îngrijorate de faptul că PIB-ul per capita în Bulgaria este la jumătate faţă de media din UE, precum şi de impactul corupţiei asupra băncilor bulgare, nu doresc ca Sofia să adere la zona euro prea curând.

Primul pas va fi aderarea la uniunea bancară, un proces care va dura aproximativ un an. Ţările membre ale uniunii bancare trebuie să transfere către organismele UE puterea de a superviza băncile importante şi aceea de a se ocupa de soluţionarea băncilor cu probleme. După ce procesul este finalizat sub supervizarea BCE, Bulgaria va putea depune cerere pentru aderarea la ERM-2, anticamera zonei euro, unde va rămâne cel puţin doi ani.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că statele din zona euro şi Bruxelles-ul au cerut autorităţilor de la Sofia să extindă verificările asupra băncilor şi să accepte ca acestea să fie supervizate din afară, înainte ca ţara să intre în ERM-2. Deşi, iniţial, autorităţile de la Sofia insistau ca Bulgaria să adere la uniunea bancară abia după aderarea la ERM-2, se pare că în cele din urmă oficialii bulgari au făcut unele angajamente într-o scrisoare trimisă către autorităţile din zona euro. Natura exactă a acestor promisiuni nu a fost dezvăluită, însă doi oficiali europeni care au dorit să-şi păstreze anonimatul au apreciat că scrisoarea este una pozitivă, în condiţiile în care include angajamente cu privire la sectorul bancar.

Însă, în timp ce aderarea Bulgariei la ERM-2 a primit sprijinul cancelarului german Angela Merkel şi al preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, BCE a fost mai reticentă, având în vedere că au trecut doar câţiva ani după ce a patra mare bancă din Bulgaria a intrat în colaps, ceea ce a declanşat demisia guvernatorului Băncii Naţionale şi alegeri anticipate.

Ministrul de Finanţe Vladislav Goranov a făcut recent un apel către statele membre ale zonei euro să se abţină să formuleze noi solicitări Bulgariei, care vrea să devină a 20-a ţară membră a zonei euro.

‘În decurs de un an, vom putea să intrăm simultan într-o cooperare mai strânsă în cadrul uniunii bancare şi ERM. Însă, avem nevoie de angajamente ferme din partea partenerilor noştri că nu vom intra într-un joc fără sfârşit’, a spus Goranov.

Mecanismul ERM II prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

Bulgaria urmează de mai mulţi ani un regim de austeritate, denumit Consiliul monetar, în conformitate cu care moneda naţională (leva) a fost legată mai întâi de marca germană şi ulterior de euro la un curs de schimb fix. Acest sistem a permis ţării vecine să menţină indicatori macroeconomici stabili şi printre cele mai mici datorii publice (26,8% din PIB) din Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării din Germania consideră că obiectivul statelor NATO ar trebui să fie acoperirea lacunelor din capabilitățile lor militare și nu alocarea unui procent specific din PIB
Ministrul Apărării din Germania consideră că obiectivul statelor NATO ar trebui să fie acoperirea lacunelor din capabilitățile ...
Statele europene membre ale NATO trebuie să se concentreze pe acoperirea lacunelor în capacităţile lor militare, nu pe creşterea pur şi simplu a bugetelor apărării, a declarat vineri......
Salarii transparente la HORNBACH: de la 3.300 de lei net pentru casieri; peste 570 de lei bonuri de masă lunar, prime de 2.400 lei pe an
Salarii transparente la HORNBACH: de la 3.300 de lei net pentru casieri; peste 570 de lei bonuri de masă lunar, prime de ...
HORNBACH, unul dintre cei mai mari retaileri de bricolaj din România, comunică transparent informaţii despre salariile ...
O nouă înfrângere pentru Trump la Curtea Supremă a SUA, care a hotărât prelungirea interdicției de expulzare a migranților în baza unei legi din 1798. Președintele american a criticat furios decizia
O nouă înfrângere pentru Trump la Curtea Supremă a SUA, care a hotărât prelungirea interdicției de expulzare a migranților ...
Preşedintele american Donald Trump a criticat vineri Curtea Supremă, cu majoritate conservatoare, care i-a administrat ...
SUA a fost retrogradată de Moody’s
SUA a fost retrogradată de Moody’s
Agenţia de evaluare financiară Moody's a retrogradat vineri ratingul datoriei SUA de la Aaa la Aa1, adăugând o perspectivă ...