În mai, au fost aproximativ 800.000 de turişti străini, iar numărul lor ar urma să ajungă la un milion.
„Dacă încheiem anul cu aproximativ 13 milioane de vizitatori străini în total, vom depăşi nivelul din 2019, când au fost 12,5 milioane. În iarnă, au fost mulţi turişti mulţumiţi, nu doar pe segmentul sporturilor de iarnă şi spa, ci şi turismul cultural în zonele istorice urbane, şi alte tipuri – vizitarea prietenilor şi a rudelor. Avem un excedent în domeniul cazării şi continuăm lucrările de construcţii”, a declarat Draganov.
Tour-operatorul Zdravka Chimeva susţine că din ce în ce mai mulţi oameni vor să-şi petreacă vacanţa în regiunea Blagoevgrad, fiind în creştere numărul rezervărilor.
„Pentru toţi cei care lucrează în turism, este o gură de aer proaspăt după pandemie. Turiştii vin în număr mare în Bansko, Dobrinishte, Sandanski, Banya, Ognyanovo. Există interes din partea spaniolilor, le place foarte mult în Bulgaria. În Blagoevgrad avem curse dus-întors”, preizează Zdravka Chimeva.