Bulgaria și-a redus consumul de gaze naturale cu 24% în ultimele șase luni
Executivul comunitar a propus luni prelungirea cu un an, până în martie 2024, a reducerii voluntare a cererii de gaze cu 15%, pe care statele membre o aplică de vara trecută ca măsură de urgenţă în contextul crizei energetice. Bruxelles consideră că, dacă se va continua cu încercarea de reducere a consumului de gaze cu o medie de 15% faţă de nivelurile normale, asta va ajuta atât la garantarea securităţii energetice, cât şi la diminuarea volatilităţii preţurilor.
În perioada august 2022 – ianuarie 2023, consumul de gaze naturale în Bulgaria a scăzut cu 23,9% faţă de nivelul mediu din ultimii cinci ani. Cea mai mare economie a fost înregistrată în octombrie (un declin al consumului de 32,7%) şi ianuarie (-29,4%).
Singura lună când Sofia a deviat de la măsurile voluntare de reducere cu 15% a consumului de gaze naturale introduse de UE a fost în august (un declin al consumului de 14,9%).
În perioada august 2022 – ianuarie 2023, cele mai mari reduceri ale consumului de gaze naturale au fost în Finlanda (58,5%), Lituania (40,5%) şi Suedia (40,2%). În schimb, cinci ţări nu au atins obiectivul european de 15%: Irlanda (0,3%), Slovacia (4,6%), Malta (12,1%), Spania (13,7%) şi Slovenia (14,2%).
În general, la nivelul UE, cererea de gaze a scăzut cu 19% în perioada august 2022 – ianuarie 2023, sau cu 41,5 miliarde metri cubi, faţă de nivelul mediu din ultimii cinci ani.