Bulgaria şi Grecia vor să cumpere împreună gaze naturale

05 05. 2022
bulgargaz

Peste 90% din gazele naturale importate de Bulgaria sunt din Rusia. Săptămâna trecută, Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept „neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Sofia, sprijinită de Comisia Europeană, face eforturi pentru a îmbunătăţi cooperarea regională, care ar include folosirea mai bună a infrastructurii de gaze şi electricitate, precum şi achiziţii comune de gaze la nivelul UE pentru reducerea dependenţei de importurile ruseşti.

În prezent, Sofia găzduieşte un grup operativ al UE pentru monitorizarea livrărilor de gaze în regiune, iar prima şedinţă a avut loc joi. De asemenea, găzduieşte un forum pe probleme de energie, la care participă oficiali din Grecia, România, Turcia, Serbia, Macedonia de Nord, Ucraina şi Azerbaidjan.

Bulgaria, care în prezent transportă gazele ruseşti către Serbia şi Ungaria, poate de asemenea transporta anual peste 20 miliarde metri cubi de gaze prin reţeaua de gaze din nord către restul Europei, a declarat vicepremierul Assen Vassilev.

„Cred, cu eforturile noastre comune, cu infrastructura existentă şi uşoare modernizări, că putem diversifica semnificativ livrările în regiune şi putem reduce dependenţa de Rusia o dată pentru totdeauna”, a afirmat Vassilev la forum.

Furnizorul bulgar de gaze Bulgargaz şi compania elenă de utilităţi DEPA vor analiza oportunităţi de livrare a gazelor pentru regiune, a anunţat ministrul bulgar al Energiei.

Cele două firme au convenit să înceapă achiziţii comune de gaze naturale lichefiate (GNL), ceea ce ar trebui să îmbunătăţească puterea lor de negociere, le-a spus jurnaliştilor ministrul elen al Energiei, Kostas Skrekas. Acesta a adăugat că Grecia intenţionează să-şi dubleze curând capacitatea de stocare a singurului său terminal GNL, în Revithoussa (lângă Atena), şi să construiască un nou terminal la Alexandroupolis, până la finalul lui 2023.

Interconectorul de gaze IGB, care leagă Bulgaria şi Grecia şi va transporta gaze de la terminalele GNL şi de la conducta de gaz azer către Bulgaria, ar trebui să devină operaţional în iulie, a declarat oficialul elen.

Joi, Bulgargaz a semnat un contract cu o companie din Bulgaria pentru a construi infrastructura necesară pentru a trimite gaze Serbiei.