Bulgaria şi România sunt campioane în UE la creşterea preţului la carne în ultimul an

Preţul la carne în Uniunea Europeană era cu 3,3% mai mare în luna februarie 2024 decât în luna februarie 2023, însă în rândul ţărilor membre cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în Bulgaria (8,2%) şi România (7,7%), conform datelor publicate vineri de Eurostat.
AGERPRES - vin, 05 apr. 2024, 13:33
Bulgaria şi România sunt campioane în UE la creşterea preţului la carne în ultimul an

Conform acestor date, preţul cărnii a crescut în majoritatea ţărilor membre UE, cu excepţia a trei ţări unde au scăzut: Cehia (unde preţurile au fost mai mici cu 5,1%), Finlanda (minus 2,2%) şi Danemarca (minus 0,6%).

Pe categorii, carnea de porc a înregistrat cea mai mare creştere de preţuri la nivelul UE (5,7%), urmată de carnea de oaie sau capră (4,5%) şi carnea de vită sau viţel (3%). În schimb, preţurile la carnea de pasăre au scăzut cu 1,6%, la nivelul UE, în luna februarie 2024 comparativ cu luna februarie 2023.

Eurostat a anunţat anterior că rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna februarie până la 2,8%, de la un nivel de 3,1% în ianuarie, însă România este, pentru a doua lună consecutiv, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Separat, datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a coborât în luna februarie 2024 la 7,23%, de la 7,41% în ianuarie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,48%, cele nealimentare cu 7,82%, iar serviciile cu 11%.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Trump anunță că președintele chinez Xi și-a dat acordul pentru reluarea exporturilor de minerale rare în SUA
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că omologul său chinez Xi Jinping a fost de acord să permită exportul de minerale rare și magneții în Statele Unite, o mișcare care ar......
China a propus un „canal verde” pentru exporturile de metale rare către Uniunea Europeană
China a propus un „canal verde” pentru exporturile de metale rare către Uniunea Europeană
China a propus înfiinţarea unui „canal verde” pentru accelerarea procesului de eliberare a licenţelor necesare pentru ...
Șeful Geely, Li Shufu, susține că piața auto globală se află într-o criză de supraproducție
Șeful Geely, Li Shufu, susține că piața auto globală se află într-o criză de supraproducție
Președintele și fondatorul Geely, Li Shufu, a declarat sâmbătă că industria auto globală se confruntă cu o gravă ...
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Posibile restricții de trafic în urma organizării de acțiuni de protest în mai multe orașe
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Posibile restricții de trafic în urma organizării de acțiuni ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...