Bulgaria şi Serbia se confruntă cu o creştere a presiunii migratorii

Creşterea numărului migranţilor sosiţi în Serbia, care vin în special din Afganistan şi Siria, a depăşit substanţial capacitatea de primire, astfel că mulţi dintre ei dorm sub cerul liber, a avertizat un ONG luni, în timp ce în Bulgaria vecină 75 de migranţi afgani au fost descoperiţi în remorca unui vehicul, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - lun, 17 oct. 2022, 15:36
Bulgaria şi Serbia se confruntă cu o creştere a presiunii migratorii

Cel puţin 10.000 de migranţi se află în prezent în Serbia, unde sunt maxim 6.000 de locuri pentru găzduirea lor, iar acestea corespund unor condiţii climatice de vară, a declarat şeful ONG-ului Centrul de protecţie şi ajutor pentru solicitanţii de azil, Rados Djurovic, scrie Agerpres.

”Înregistrăm o situaţie similară, foarte dificilă, la Subotica (în apropierea frontierei cu Ungaria), unde există un pericol de criză umanitară dacă nu creştem capacităţile de primire”, a adăugat acesta, semnalând de asemenea că sunt probleme la Presevo, în sudul Serbiei, sau la Sombor, în nord, unde peste 600 de migranţi dorm lângă tabăra de refugiaţi.

Aceşti migranţi vin din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa, mai ales din Afganistan, Siria sau Pakistan şi intră în Serbia venind pe ruta balcanică dinspre Macedonia de Nord, Kosovo şi Bulgaria.

Poliţia bulgară a interceptat luni un camion care transporta 75 de migranţi afgani, ascunşi în remorca unui vehicul care a intrat în Bulgaria pe la frontiera turcă şi se îndrepta către Sofia.

Migranţii nu aveau documente şi au fost descoperiţi în timpul unui control de rutină pe o autostradă, la 86 de kilometri sud-est de capitală.

Bulgaria se confruntă în ultimele luni cu o creştere a presiunii migratorii. Poliţia de frontieră bulgară, sprijinită de circa 500 de militari desfăşuraţi la frontiera cu Turcia, opreşte zilnic intrarea a circa 600-1000 de migranţi clandestini.

Conform Ministerului bulgar de Interne, de la începutul anului au fost reţinuţi circa 10.000 de migranţi, număr dublu faţă de cel din perioada similară a anului trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care acoperă peste 9.400 de angajați
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care ...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a participat la Reuniunea Anuala a Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, unde a discutat despre problemele din sistem şi măsurile aplicate până......
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente și a ONG-urilor
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente ...
Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o ameninţare la adresa ...
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Responsabili britanici din domeniul securităţii investighează dacă Rusia ar fi implicată în trei atacuri asupra unor ...
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteo de ploi torenţiale şi răcire accentuată ...