Bulgaria şi Slovacia au semnat un acord pentru gazoductul Eastring. Urmează negocieri cu România şi Ungaria

Ministrul slovac al Energiei, Peter Ziga, şi secretarul de stat în Ministerul bulgar al Energiei, Zhecho Stankov, au semnat miercuri la Bratislava un memoradum de înţelegere cu privire la gazoductul Eastring, o conductă care ar urma să lege Slovacia de Europa de Sud-Est prin România, informează agenţia slovacă TASR.
Economica.net - mie, 13 iul. 2016, 12:40
Bulgaria şi Slovacia au semnat un acord pentru gazoductul Eastring. Urmează negocieri cu România şi Ungaria

‘La începutul lunii iunie am semnat un contract la nivel de companii între Eustream şi Bulgartransgaz cu privire la proiectul Eastring. Acum am semnat un acord la nivel interguvernamental. Cred că proiectul Eastring va facilita înfiinţarea unei uniuni energetice prin diversificare surselor şi rutelor de aprovizionare cu gaze naturale’, a declarat Peter Ziga după semnarea memorandumului. Oficialul slovac a subliniat că mai lipsesc semnăturile a două din ţările partenere prin care ar urma să treacă conducta: Ungaria şi România. ‘Credem că în viitorul apropiat vom putea să ajungem la acorduri similare cu aceste două ţări, fie la nivel de companii fie la nivel interguvernamental’, a adăugat Peter Ziga.

‘Slovacia încearcă treptat să semneze astfel de memorandumuri de înţelegere cu toate ţările de tranzit. Vor fi unele negocieri cu România şi Ungaria’, a declarat la rândul său vicepreşedintele Comisiei Europene pentru uniune energetică, Maros Sefcovic.

Proiectul Eastring prevede construirea unei conducte cu o lungime cuprinsă între 744 de kilometri şi 1.015 kilometri, în funcţie de ruta finală, care ar urma să facă legătura între Slovacia şi Balcani, precum şi actualele gazoducte din Ucraina, Slovacia, Cehia, Ungaria, România şi Bulgaria. Eastring va permite şi furnizarea de gaze în sistem invers din surse dovedite şi alternative amplasate în zona Mării Caspice, precum şi în Orientul Mijlociu în ideea creşterii securităţii energetice în Europa Centrală şi de Sud-Est.

Gazoductul ar urma să aibă o capacitate de 20 până la 40 de miliarde de metri cubi pe an. Costul estimat al proiectului este de 1,3 miliarde de euro şi ar putea deveni operaţional la finele lui 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...