Bulgaria trebuie să împrumute peste 2 miliarde de euro, până la sfârşitul anului

Bulgaria trebuie să împrumute în acest an 1,3 miliarde euro de la bănci internaţionale pentru finanţarea deficitului bugetar şi furnizarea de lichidităţi băncilor şi alte 2 miliarde leva (1 miliard euro), printr-o emisiune locală de obligaţiuni, pentru despăgubirea clienţilor băncii falimentare KTB, scrie Mediafax.
Economica.net - mie, 19 nov. 2014, 17:56
Bulgaria trebuie să împrumute peste 2 miliarde de euro, până la sfârşitul anului

Băncile Citigroup, Unicredit, Societe Generale, Deutsche Bank şi HSBC şi-au exprimat interesul să ofere Bulgariei finanţare punte, care să fie ulterior refinanţată printr-o emisiune internaţională de obligaţiuni, probabil în prima jumătate a anului 2015, au arătat surse citate de Reuters.

Alţi posibili finanţatori ar putea fi Intesa Sanpaolo, BNP Paribas, KBC şi Raiffeisen, JP Morgan şi Bank of America.

Una dintre surse a precizat că finanţarea puncte ar putea fi sub forma unui efort sindicalizat din partea a patru sau cinci bănci. Citeşte mai mult pe Mediafax

Te-ar mai putea interesa și
Kia EV3, calificativ „foarte bine” la testul Euro NCAP pentru sistemul automat de asistare a șoferului
Kia EV3, calificativ „foarte bine” la testul Euro NCAP pentru sistemul automat de asistare a șoferului
Kia EV3, alături de Porsche Macan, Renault 5 și Toyota bZ4X, au primit cea mai mare notă posibilă la testul realizat de Euro NCAP asupra sistemului automat de asistare a șoferului....
Avertisment pentru românii care pariază sau practică alte jocuri de noroc. Aceste site-uri cunoscute sunt ilegale și vor fi închise: Poți pierde banii din cont
Avertisment pentru românii care pariază sau practică alte jocuri de noroc. Aceste site-uri cunoscute sunt ilegale și ...
Cel puțin trei site-uri specializate în jocuri de noroc și utilizate de tot mai mulți români au fost identificate ca ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ultimii 15 kilometri din secțiunea 5 ar putea fi inaugurați pe 13 iunie – API
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ultimii 15 kilometri din secțiunea 5 ar putea fi inaugurați pe 13 iunie – API
Asociația Pro Infrastructură (API) a postat sâmbătă imagini cu secțiunea 5 din Autostrada A1 Sibiu - Pitești, anunțând ...
Prăpastia dintre Trump și Musk se adâncește. Președintele american, amenințare directă: „consecințe serioase”
Prăpastia dintre Trump și Musk se adâncește. Președintele american, amenințare directă: „consecințe serioase”
Preşedintele american Donald Trump l-a ameninţat sâmbătă pe fostul său colaborator miliardar Elon Musk cu „consecinţe ...