Bulgaria va avea pe 20 octombrie o nouă rundă de alegeri parlamentare anticipate

Bulgaria va organiza pe 20 octombrie o nouă rundă de alegeri legislative anticipate, al şaptea scrutin legislativ în ultimii trei ani, a anunţat vineri preşedintele Rumen Radev, care a numit-o premier interimar până la alegeri pe economista Goriţa Grancearova-Kojareva, transmite agenţia EFE.
AGERPRES - vin, 09 aug. 2024, 14:51
Bulgaria va avea pe 20 octombrie o nouă rundă de alegeri parlamentare anticipate

Partidul conservator „Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei” (GERB), condus de fostul premier Boiko Borisov, câştigător al alegerilor anticipate din iunie, şi apoi coaliţia liberală formată din partidele „Continuăm Schimbarea” (PP) şi „Bulgaria Democratică” (DB) au eşuat pe rând să formeze o majoritate, iar partidul anti-sistem „Există un Astfel de Popor” (ITN), ultimul însărcinat să formeze guvernul, nu a avut nici el mai multe şanse şi a returnat luni mandatul.

Prin urmare, preşedintele Radev a fost nevoit să convoace încă o rundă de alegeri. „Data cea mai potrivită pentru noi alegeri parlamentare anticipate este 20 octombrie”, a declarat şeful statului.

Viitoarea şefă interimară a guvernului, Goriţa Grancearova-Kojareva, vice-preşedintă a Curţii de Conturi, trebuie să prezinte până pe 19 august lista de miniştri. Numirea ei ca premier interimar i-a surprins pe mulţi, întrucât aşteptarea era ca actualul premier interimar Dimităr Glavcev, fost preşedinte al Curţii de Conturi şi fost deputat al partidului GERB, să rămână în continuare la conducerea guvernului. Dar el anunţat că se retrage pentru a diminua „tensiunea politică” în ţară.

Partidul GERB şi alianţa PP-DB sunt ambele pro-europene şi susţinătoare ale sprijinului pentru Ucraina în războiul cu Rusia, dar disputele persistente şi rivalităţile dintre ele le-au împiedicat să formeze o coaliţie.

De la protestele anti-corupţie din anul 2020, care l-au înlăturat de la putere pe Boiko Borisov, Bulgaria trăieşte o instabilitate politică perpetuă, fiind de atunci condusă de guverne interimare sau care au avut o viaţă scurtă, iar sondajele recente avertizează asupra creşterii popularităţii partidelor naţionaliste şi pro-ruse.

Te-ar mai putea interesa și
FMI vrea ca România să mute povara impozitării de pe muncă pe consum și câștiguri de capital. Fără contribuție la sănătate. Recomandă și impozitul progresiv- DOCUMENT
FMI vrea ca România să mute povara impozitării de pe muncă pe consum și câștiguri de capital. Fără contribuție ...
FMI recomandă României să mute povara fiscală de pe impozitarea muncii către impozitele pe consum și într-o mică măsură pe cele de capital pentru a genera o creștere de 1,2% a veniturilor......
O nouă etapă a războiului Musk-Trump. Miliardarul scoate din funcțiune capsula sa spațială Dragon, folosită de SUA pentru a transporta astronauți pe ISS
O nouă etapă a războiului Musk-Trump. Miliardarul scoate din funcțiune capsula sa spațială Dragon, folosită de SUA ...
Elon Musk a anunțat joi că va scoate din funcțiune capsula sa spațială Dragon, folosită în special de NASA pentru ...
PIB a crescut 0,6% în primul trimestru din 2025, faţă de perioada similară din 2024. Stagnare faţă de trimestrul anterior
PIB a crescut 0,6% în primul trimestru din 2025, faţă de perioada similară din 2024. Stagnare faţă de trimestrul anterior
Produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 0,3% pe seria brută şi cu 0,6% pe seria ajustată sezonier faţă de ...
Nou atac rusesc în Kiev și Luțk (vestul Ucrainei). Cel puțin 4 morți și 5 răniți
Nou atac rusesc în Kiev și Luțk (vestul Ucrainei). Cel puțin 4 morți și 5 răniți
Un atac al forțelor ruse cu drone și rachete balistice s-a soldat cu cel puțin patru morți la Kiev în noaptea de joi ...