Bulgaria va furniza Ucrainei aproximativ o sută de blindate BTR de concepție sovietică
„Bulgaria nu mai are nevoie de acest echipament, care poate oferi un sprijin preţios Ucrainei în lupta sa pentru păstrarea independenţei şi integrităţii sale teritoriale” în faţa Rusiei, se arată în textul adoptat de legislativul bulgar cu 148 de voturi „pentru” şi 52 „împotrivă”.
Socialiştii din partidul PSB şi partidul naţionalist pro-rus „Renaşterea” (Vazrajdane) s-au opus acestei decizii, cel din urmă vorbind despre „o trădare şi o ruşine”.
Bulgaria este o mare producătoare de muniţii, compatibile în special cu armele de concepţie sovietică aflate în dotarea armatei ucrainene. Tema ajutorului militar pentru Ucraina este un subiect controversat în Bulgaria, ţară cu legături tradiţionale puternice cu Rusia. În timp ce fostul premier filo-occidental Kiril Petkov (demis anul trecut prin moţiune de cenzură) a susţinut puternic oferirea de ajutor militar Ucrainei, preşedintele Rumen Radev s-a opus.
În ciuda acestei opoziţii a preşedintelui, guvernul bulgar a livrat Ucrainei încă din primele zile ale invaziei ruse arme şi muniţii, dar prin intermediul unor state terţe, iar de atunci industria bulgară de armament lucrează la capacitate maximă şi a avut anul trecut exporturi record de circa patru miliarde de euro.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a efectuat înaintea summitului NATO de luna aceasta o vizită oficială la Sofia, unde a obţinut din partea noului premier bulgar pro-european Nikolai Denkov promisiunea creşterii ajutorului militar pe care Bulgaria îl oferă Ucrainei în războiul cu Rusia.
Guvernul bulgar a anunţat ulterior un pachet de ajutor militar destinat Ucrainei, pe care, din cauza diviziunilor provocate de acest subiect în Bulgaria, a ales să nu-l detalieze, dar care pare să cuprindă arme şi obuze.
Sursa foto: Wikipedia