Bulgaria va intra în Schengen, dă asigurări ambasadorul francez la Sofia
„Orice intrare a unei ţări în (spaţiul) Schengen este o decizie dificilă”, a spus Autie într-o întâlnire cu studenţi marţi, la Varna, potrivit postului Varna24.
El a adăugat, însă, că decizia cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen trebuie să fie unanimă.
Ambasadorul francez a argumentat că cele două state UE vor juca un rol-cheie în cadrul zonei fără frontiere, în contextul în care vor constitui o parte a frontierei externe a Uniunii.
Dezbaterea cu privire la aderarea celor două foste ţări comuniste la spaţiul de liberă circulaţie a fost amânată către sfârşitul lui 2013, în cadrul ultimei reuniuni a Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne.
Până în prezent, celor două ţări le-a fost refuzat accesul în Schengen în mai multe rânduri, în principal din cauza opoziţia Olandei, care susţine că, deşi au îndeplinit cerinţele de ordin tehnic, acestea nu pot asigura securitatea frontierei europene din cauza lipsei unor progrese în domeniul luptei împotriva corupţiei şi crime organizate.