Bulgaria va semna un acord cu Gazprom pentru gazoductul South Stream
Preşedintele companiei ruse, Alexei Miller, a sosit deja la Sofia pentru a fi prezent la semnarea acordurilor. După semnarea deciziei finale de investiţii, Bulgaria va primi o reducere de 11% din preţul gazelor naturale livrate în perioada între 1 aprilie şi 31 decembrie anul acesta, ceea ce înseamnă că Gazprom va recupera o parte din suma plătită deja de compania bulgară Bulgargaz. Urmează ca în cursul zilei de joi să fie negociat şi preţul la care Bulgaria va primi gaze naturale ruseşti începând cu anul 2013. Potrivit ministrului bulgar al economiei şi energiei, Delian Dobrev, preţul gazelor pentru anii ce urmează va fi cu cel puţin 11% mai mic faţă de cel aplicat până acum. Premierul bulgar Boiko Borisov a spus că ţara lui ar prefera ca noul contract să aibă un termen de valabilitate de 6 ani, cu posibilitatea să fie prelungit pentru alţi 4 ani.
Potrivit proiectului la decizia finală de investiţii, lungimea totală a conductei South Stream pe teritoriul bulgăresc va fi de 540 kilometri, cu o ramificare de 59 de kilometri spre punctul Provadia unde gazoductul va fi interconectat la sistemul existent de transport de gaze din Bulgaria şi la celălalt gazoduct prin care gazele ruseşti ajung în Balcani, cel care traversează Ucraina şi România. Conducta va intra pe teritoriul bulgăresc prin portul Varna. Valoarea totală a acestei părţi din proiect se ridică la 3,308 miliarde de euro.
Gazoductul South Stream este conceput să transporte anual 63 miliarde metri cubi de gaze naturale din Rusia spre Europa via Marea Neagră, ocolind ţările de tranzit precum Ucraina şi Belarus. Gazprom deţine 50% din proiectul South Stream, 20% aparţin grupului italian Eni, în timp ce grupul francez EDF şi grupul german Wintershall deţin fiecare câte 15%. La finele lunii decembrie 2011, Turcia şi-a dat acordul oficial pentru ca gazoductul South Stream să poată trece prin apele sale teritoriale.