Bulgaria vine cu autostrada la graniță: Contract semnat pentru primii 40 km din șoseaua de mare viteză Ruse – Veliko Tarnovo
Durata contractului este de cinci ani și opt luni, ceea ce înseamnă că secțiunea de 40 de kilometri ar trebui finalizată în 2028, scrie Economic.bg.
Câștigătorul contractului este asocierea DZZD Hemus-16320 – Infra Expert AD – Automagistrali – Cherno More AD – Pathengineeringstroy-T EAD – Transconsult-22 EOOD.
Agenția de Infrastructură Rutieră a Bulgariei a anunțat încă din decembrie 2020 lansarea licitației pentru proiectarea și execuția primilor 75,6 kilometri din Autostrada Ruse – Veliko Tarnovo.
Licitația este împărțită în două loturi. Primul include secțiunea de la Ruse la Byala, iar al doilea include varianta de ocolire a orașului Byala.
Traseul autostrăzii este de 132,84 de km în total și este împărțit în trei secțiuni: Ruse – Byala, centura orașului Byala și Byala – Veliko Tarnovo. Autoritățile din Bulgaria vor să construiască această autostradă cu fonduri europene, prin noul program operațional „Transport Connectivity” 2021 – 2027.
Autostrada va începe la 3 km est de Podul Dunării lângă Ruse. Construcția autostrăzii Ruse – Veliko Tarnovo se numără printre prioritățile oficialilor de la Sofia, deoarece ruta asigură o legătură între țările din nord-estul Europei prin România și Bulgaria cu Grecia și Turcia, precum și între Marea Baltică și Marea Mediterană.