Bulgaria vrea ca gazele naturale din Azerbaidjan să îi acopere 30% din necesităţi în 2020

Bulgaria şi-a propus ca, începând din anul 2020, aproximativ 30% din necesarul său de gaze naturale să provină din Azerbaidjan, reducându-şi astfel dependenţa aproape completă de gazele naturale din Rusia, a declarat marţi ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 07 nov. 2018, 09:05
Bulgaria vrea ca gazele naturale din Azerbaidjan să îi acopere 30% din necesităţi în 2020

Ţara are un contract cu SOCAR, compania energetică de stat din Azerbaidjan, pentru a importa un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an de la zăcământul Shah Deniz II.

„Contractul între Bulgargaz şi SOCAR pentru furnizarea unei cantităţi de un miliard de metri cubi de la Shah Deniz II începând din 2020 este crucial pentru priorităţile noastre energetice”, a declarat Petkova la deschiderea şedinţei comisiei economice comune Bulgaria-Azerbaidjan. „Aceste livrări vor acoperi aproximativ 30% din consumul Bulgariei, ceea ce reprezintă o pondere importantă şi va creşte considerabil securitatea energetică a ţării”, a adăugat ministrul bulgar al Energiei.

În prezent, peste 95% din necesarul de gaze naturale al Bulgariei este asigurat de livrările grupului rus Gazprom. Gazele naturale ruseşti ajung în Bulgaria după ce trec prin Ucraina şi România.

Gazele naturale importate din Azerbaidjan ar urma să ajungă în Bulgaria prin interconectorul IGB, construit în prezent între Bulgaria şi Grecia, care ar urma să devină operaţional la finele lui 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Dacia Bigster, selectată în competiția Car of the Year 2026
Dacia Bigster, selectată în competiția Car of the Year 2026
Juriul competiției europene Car of the Year a selectat cele 35 de modele care se vor lupta pentru titlu. De la modele Audi și BMW până la BYD Dolphin Surf, Dacia Bigster sau Volkswagen T-Roc,......
WDP construiește un depozit-gigant pentru METRO lângă București, o investiție de 40 de milioane de euro
WDP construiește un depozit-gigant pentru METRO lângă București, o investiție de 40 de milioane de euro
Dezvoltatorul de spații logistice și industriale WDP a anunțat începerea construcției unui nou depozit lângă București. ...
Agra Asigurări raportează un nivel record de avizări de daune în prima jumătate a anului 2025, pe fondul fenomenelor meteorologice extreme
Agra Asigurări raportează un nivel record de avizări de daune în prima jumătate a anului 2025, pe fondul fenomenelor ...
Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, anunță avizări de daune record în primele șase ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis miercuri în scădere pe toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost de ...