Bulgaria vrea să accelereze spre zona euro. Cere oficial rapoarte extraordinare de convergenţă

Bulgaria a solicitat oficial pregătirea rapoartelor extraordinare de convergenţă pentru evaluarea nivelului de pregătire în vederea aderării la zona euro, informează Novinite.
AGERPRES - mie, 26 feb. 2025, 11:42
Bulgaria vrea să accelereze spre zona euro. Cere oficial rapoarte extraordinare de convergenţă

Anunţul vine în urma unei decizii din iulie 2024 a Adunării Naţionale, menită să accelereze procesul adoptării euro, scrie Agerpres.

Solicitarea a fost semnată de guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei (BNB), Dimitar Radev, şi de ministrul de Finanţe, Temenuzhka Petkova.

Scrisoarea, adresată şefului Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, şi preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, reprezintă un pas important al drumului Bulgariei către adoptarea euro.

Rapoartele extraordinare de convergenţă, care ar urma să fie realizate în aproximativ două-trei luni, vor evalua dacă Bulgaria îndeplineşte criteriile economice şi monetare necesare pentru a deveni membră a zonei euro. Aceste rapoarte vor stabili dacă ţara îndeplineşte condiţiile necesare. Decizia finală va fi luată de liderii statelor din zona euro.

Premierul Bulgariei, Rosen Zhelyazkov, a subliniat importanţa acestor rapoarte şi şi-a exprimat încrederea că ţara îndeplineşte condiţiile şi este pregătită pentru tranziţia la euro până la 1 ianuarie 2026. Decizia implică evaluări din partea BCE, CE, ECOFIN, Eurogrup şi Parlamentul European.

Prim-ministrul a declarat că sunt în derulare eforturi menite să rezolve problema economiei „gri” pentru a îmbunătăţi transparenţa bugetară. Sunt în vigoare măsuri necesare pentru a clarifica şi a reduce activitatea economică neoficială, a dat asigurări Zhelyazkov.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...