Bulgaria vrea să cumpere opt avioane de vânătoare în 2014

Bulgaria intenţionează să achiziţioneze în 2014 un număr de opt avioane de vânătoare, noi sau second hand, a anunţat vineri ministrul bulgar al Apărării, Anyu Anghelov, transmite AFP.
Economica.net - vin, 26 oct. 2012, 18:18
Bulgaria vrea să cumpere opt avioane de vânătoare în 2014

‘Săptămâna viitoare voi cere guvernului un mandat pentru a demara discuţiile cu diferite ţări cu privire la livrarea de avioane de vânătoare. Obiectivul nostru este să cumpărăm opt aparate, însă este posibil să ajungem la nouă în funcţie de preţ’, a declarat Anyu Anghelov. Acesta a adăugat că speră ca discuţiile să se finalizeze până la sfârşitul acestui an, astfel ca la începutul lui 2013 să propună spre aprobare guvernului şi parlamentului un proiect de achiziţie în valoare de 400 milioane de dolari, în vederea încheierii unui contract în 2014.

Ministrul bulgar al Apărării a precizat că a demarat deja discuţiile preliminare cu privire la achiziţionarea de avioane second-hand cu Olanda, Portugalia, SUA şi Germania dar are de gând să discute şi cu Belgia, Norvegia şi Italia.

Anghelov a mai spus că analiza ofertelor făcute de consorţiul european EADS, grupul american Lockheed Martin şi producătorul suedez Gripen au arătat că aparatele Eurofighter şi F-16 noi nu pot fi luate în calcul din cauza constrângerilor financiare. ‘În schimb, posibilitatea de a achiziţiona avioane Gripen rămâne în calcul şi va fi examinată pe picior de egalitate cu ofertele privind avioanele second-hand’, a adăugat Anghelov.

Achiziţionare de noi avioane de vânătoare pentru forţele aeriene bulgare a fost amânată de mai multe ori din motive financiare. Ministrul Apărării s-a declarat încrezător că de data aceasta achiziţia se va finaliza, fără a exclude totuşi posibilitatea ca în ultimul moment Parlamentul de la Sofia s refuze să aprobe contractul.

Te-ar mai putea interesa și
Un miliardar turc vrea să se bată cu giganţii din China pe piaţa de nichel
Un miliardar turc vrea să se bată cu giganţii din China pe piaţa de nichel
Miliardarul turc Robert Yuksel Yildirim a demarat un program de fuziuni şi achiziţii, cu o valoare de două miliarde de dolari, pentru cumpărarea de mine de nichel, mizând pe faptul că preţul......
Cu cât s-au scumpit ouăle în UE
Cu cât s-au scumpit ouăle în UE
Preţul ouălor în Uniunea Europeană era, în medie, cu 6,7% mai mare în luna martie 2025 decât în luna martie 2024, ...
Cozonaci cu 21 de E-uri și la prețuri uriașe în comerț
Cozonaci cu 21 de E-uri și la prețuri uriașe în comerț
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a analizat peste 20 de sortimente de cozonaci din marile lanțuri ...
Volkswagen intră în hora producătorilor auto, care oferă avantaje cumpărătorilor din acest moment în SUA
Volkswagen intră în hora producătorilor auto, care oferă avantaje cumpărătorilor din acest moment în SUA
Volkswagen a confirmat că se alătură grupului în creștere de producători auto care se angajează să mențină prețurile ...