Bulgaria vrea să salveze South Stream pe baza directivelor UE, însă acestea au distrus proiectul – Puşkov

Economica.net
17 12. 2014
south_stream_53945600

‘Bulgaria doreşte să negocieze cu noi (cu Rusia) despre (proiectul de gazoduct) South Stream, pe baza directivelor UE, însă tocmai acestea au şi distrus proiectul. La ce speră Sofia?’, a scris parlamentarul rus pe pagina sa din Twitter.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a declarat că, în aceste condiţii, Rusia nu poate continua realizarea proiectului South Stream, inclusiv din cauza poziţiei neconstructive a UE. Liderul rus a subliniat că până acum nu s-a primit permisiunea Bulgariei pentru construirea acestui gazoduct prin zona economică exclusivă a acestei ţări.

Anterior, preşedintele rus a subliniat că pierderile Bulgariei de pe urma sistării South Stream se vor ridica la 400 de milioane de euro pe an, iar ţara ar trebui să ceară compensaţii de la Comisia Europeană pentru profitul pierdut.

Fostul ministrul al energiei din Bulgaria, Rumen Ovcearov, a declarat, la rândul său, că din cauza suspendării proiectului South Stream ţara va pierde 600 de milioane de euro.