Bundestagul aprobă începerea negocierilor pentru un al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia

Bundestagul, Camera inferioară a parlamentului german, a aprobat vineri cu o majoritate covârşitoare începerea negocierilor pentru acordarea unui al treilea program de asistenţă financiară pentru Atena, informează DPA.
Economica.net - vin, 17 iul. 2015, 12:13
Bundestagul aprobă începerea negocierilor pentru un al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia

Astfel, 439 de deputaţi au votat pentru, 119 împotrivă şi 40 s-au abţinut, transmite EFE.

Astfel, din cei 598 de deputaţi prezenţi – dintr-un total de 631 -, 439 au votat în favoarea cererii guvernului de a primi mandat de negociere a noului program de asistenţă, 119 au fost împotrivă şi 40 s-au abţinut, a anunţat preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert.

Acest vot înlătură unul din ultimele obstacole majore în calea deschiderii negocierilor propriu-zise asupra programului de asistenţă financiară pentru Atena. 

Deputaţii germani şi-au întrerupt vacanţa pentru votul de vineri, Lammert precizând, în închiderea şedinţei, că ar putea fi rechemaţi înainte de reluarea oficială a sesiunii, la 8 septembrie. Atunci, Bundestagul ar urma să aprobe, ca şi alte parlamente naţionale, planul de ajutor după ce vor fi stabilite detaliile acestuia.

În timpul discuţiilor din legislativ, cancelarul Angela Merkel şi ministrul de finanţe Wolfgang Schaeuble au pledat puternic pentru aprobarea deschiderii negocierilor, şefa guvernului avertizând că, în lipsa unui nou ajutor, pentru Grecia va urma ‘haosul asigurat’.

Circa 50 de deputaţi din tabăra conservatoare a cancelarului (CDU/CSU) au anunţat că vor vota ‘nu’, în timp ce Verzii, din opoziţie, au vrut să se ralieze unui vot favorabil.

Coaliţia de guvernare (CDU/CSU-SPD) deţine o majoritate de 80% în Bundestag.

Cea mai mare economie din Uniunea Europeană, Germania este şi cel mai mare contributor la planurile de asistenţă pentru ţările zonei euro. Majoritar împotriva unui nou ajutor pentru Grecia la începutul acestei luni, germanii sunt acum favorabili în procent de 53% noului plan, conform unui sondaj publicat vineri. La presiunea Berlinului, această nouă perfuzie financiară va fi supusă unor condiţii foarte dure, primele reforme fiind deja aprobate de parlamentul de la Atena în noaptea de miercuri spre joi.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătăţii: Îmi dau demisia dacă sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu va fi relaizat
Ministrul Sănătăţii: Îmi dau demisia dacă sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu va ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că îşi va da demisia în cazul în care sistemul informatic al Casei Naţionale de Sănătate nu se va realiza....
Ce pierderi a avut Bursa de la Bucureşti, pe capitalizare, în săptămâna precedentă – date oficiale BVB
Ce pierderi a avut Bursa de la Bucureşti, pe capitalizare, în săptămâna precedentă – date oficiale BVB
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 1,88 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 0,48,%, în această săptămână, ...
Încasările filmului F1, cu Brad Pitt, au depășit 200 mil. USD și se îndreaptă spre un record pentru Apple
Încasările filmului F1, cu Brad Pitt, au depășit 200 mil. USD și se îndreaptă spre un record pentru Apple
La mai bine de trei ani de când pelicula CODA a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film, Apple atinge o altă piatră ...
Ce spune Guvernul despre ce se va întâmpla cu medicamentele – Anunţ oficial
Ce spune Guvernul despre ce se va întâmpla cu medicamentele – Anunţ oficial
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, a declarat duminică ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.