Bundestagul se va pronunţa vineri asupra prelungirii ajutorului pentru Grecia

Economica.net
24 02. 2015
parliament_03_01345100

Deputatul s-a declarat încrezător într-o ‘aprobare cu majoritate largă’, în pofida anumitor ‘reticenţe cu privire la eventuale plăţi suplimentare către Grecia’ în tabăra conservatoare a cancelarului Angela Merkel.

Desfăşurarea acestui vot al parlamentarilor germani este încă condiţionată de unda verde a instituţiilor care supervizează programul de ajutor pentru Grecia (UE, BCE şi FMI) pentru lista de reforme trimise de Atena luni seară, chiar înainte de expirarea termenului fixat de zona euro.

Prezentarea acestei liste este prima din condiţiile fixate de zona euro pentru prelungirea cu patru luni a planului de asistenţă financiară de care beneficiază Grecia din 2012 şi care expiră sâmbătă.

Miniştrii de finanţe din zona euro vor discuta marţi în sistem teleconferinţă de la ora 13.00 GMT despre lista de reforme.

Încă de luni, ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, a cerut oficial în scris parlamentarilor din Bundestag să voteze în favoarea extinderii cu patru luni a programului actual de finanţare, care expiră la finalul lui februarie.

Pe lângă Germania, prelungirea ajutorului pentru Grecia trebuie aprobată şi de parlamentele din Finlanda, Olanda şi Estonia pentru a intra în vigoare, notează AFP