Burduja: Am semnat trei contracte de finanţare prin Fondul pentru Modernizare, care vor aduce schimbări tangibile
„Astăzi am semnat trei contracte de finanţare prin Fondul pentru Modernizare, care vor aduce schimbări tangibile. Aceste proiecte sunt menite să dezvolte capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile pentru autoconsum. Beneficiarii acestor finanţări sunt Universitatea Politehnica Bucureşti, Oraşul Dărmăneşti din judeţul Bacău şi Comuna Dumbrăviţa din judeţul Timiş”, a anunţat ministrul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, UPB a semnat unul dintre cele mai mari contracte de până acum, cu o putere instalată totală de 7,04 MW, iar Oraşul Dărmăneşti şi Comuna Dumbrăviţa au în plan proiecte similare, cu o putere instalată totală de 0,39 MW şi, respectiv, 0,399 MW, ceea ce reprezintă aproape 70% din consumul propriu (iluminat public, utilităţi la Primărie, şcoală, dispensare etc.).
Valoarea totală a proiectelor depăşeşte 35 de milioane de lei, aproape întreaga sumă provenind din Fondul pentru Modernizare, scrie Agerpres.
„Acest sprijin financiar reflectă angajamentul nostru de a susţine reducerea costurilor cu energia pentru entităţile publice şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Instalarea unei capacităţi totale de 7,829 MW va avea un impact semnificativ asupra acestor comunităţi şi instituţii. Aceste proiecte vor reduce costurile pentru beneficiari, vor îmbunătăţi calitatea vieţii pentru comunităţile locale şi vor creşte eficienţa energetică în instituţii. Beneficiarii finali ai acestor proiecte sunt, întotdeauna, cetăţenii. Ei vor simţi direct efectele pozitive ale acestor investiţii, de la facturi mai mici la electricitate, la un mediu mai curat şi mai sănătos”, a scris Sebastian Burduja pe reţeaua de socializare.