Burduja anunţă că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în CGMB dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o dezbatere electorală.
AGERPRES - lun, 27 mai 2024, 16:11
Burduja anunţă că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în CGMB dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

„Din punctul nostru de vedere, toţi candidaţii ar trebui să participe la dezbateri deschise şi transparente. În atare condiţii, îi urăm succes domnului Nicuşor Dan să formeze majoritatea, probabil cu PSD sau alte forţe politice, dacă – Doamne fereşte – dânsul va câştiga un nou mandat. Consider că există întrebări pertinente de la bucureşteni, de la colegii mei, de la toţi oamenii care sunt interesaţi de viitorul oraşului cu privire la modul în care au fost cheltuite sumele din bugetul Primăriei Generale, modul în care s-au atribuit contracte, modul în care a fost atribuită mentenanţa la Arena Naţională, modul în care au fost gestionate resursele umane în Primărie şi patru ani de zile în care nu a existat nicio reorganizare, modul în care a fost gestionată, în general, activitatea Primăriei”, a spus Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, scrie Agerpres.

El a menţionat că liderul grupului PNL din Consiliul General va depune o adresă în care Nicuşor Dan va fi informat asupra acestor aspecte.

„În condiţiile în care refuzaţi constant participarea la orice dezbatere pentru alegerile pentru Primăria Generală, vă informăm că în eventualitatea obţinerii unui nou mandat consilierii generali aleşi ai PNL nu vă vor acorda susţinere în Consiliul General. Nu putem avea o relaţie de colaborare cu cineva care refuză dialogul exact în momentul în care acesta contează pentru bucureşteni şi pentru democraţie. Considerăm că atitudinea dumneavoastră este profund jignitoare la adresa PNL, a votanţilor liberali şi a tuturor bucureştenilor, drept pentru care nu puteţi pretinde vreo formă de colaborare cu PNL după data de 9 iunie, atât timp cât refuzaţi o dezbatere de bun simţ, ca un gest de respect faţă de alegători, exact aşa cum susţineaţi dumneavoastră în 2012, când candidaţi la această funcţie'”, este mesajul transmis edilului general de către PNL.

Pe de altă parte, Ancuţa Comănici (PSD) a declarat că social democraţii nu vor face „niciodată majoritate cu USR şi cu cei care îl susţin” pe Nicuşor Dan şi le-a reamintit celor de la PNL că ei au făcut acest lucru.

Consilierul general PNL Andrei Badiu a mai precizat că va ataşa la adresa depusă şi rezultatele unui sondaj realizat de către „o prestigioasă firmă americană”, conform căruia locul al doilea în opţiunile bucureştenilor ar fi ocupat de Sebastian Burduja.

„Deci, scuzele privitoare la o eventuală neparticipare la o dezbatere, motivate de faptul că nu ar fi pe locul doi, se risipesc”, a spus Badiu.

Conform sondajului respectiv, realizat în perioada 15-24 mai, pe primul loc în opţiunile bucureştenilor se află Nicuşor Dan (27,6%), urmat de Sebastian Burduja (23,2%), Gabriela Firea (21,7%), Cristian Popescu Piedone (17,4%) şi Mihai Enache (5,8%).

În ce priveşte partidele, opţiunile sunt următoarele: PSD (28,8%), Dreapta Unită (25,9%), PNL (19,9%), PPUSL (8,6%), AUR (7,1%).

Pe 17 mai, Nicuşor Dan a precizat că nu doreşte să participe la o dezbatere electorală „unu la unu” cu contracandidatul său de la PNL, Sebastian Burduja, în speranţa că va avea o colaborare cu liberalii după alegerile din 9 iunie.

Pe data de 26 mai, edilul general a arătat că va lua decizie în ce priveşte participarea la o dezbatere electorală după ce va primi rezultatele unui sondaj de opinie.

„Mai aştept să iasă un sondaj şi în funcţie de el…”, a precizat Nicuşor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
Departamentul de Stat american a concediat peste 1.300 de angajați într-o singură zi, ca parte a planului de reducere a personalului pe care l-a pregătit de mai multe luni
Departamentul de Stat american a concediat peste 1.300 de angajați într-o singură zi, ca parte a planului de reducere ...
Diplomaţia americană a început vineri concedierea a peste 1.300 de angajaţi, a declarat pentru AFP un responsabil al Departamentului de Stat, relatează Agerpres....
Fondurile de pensii private obligatorii aveau la sfârșitul lui mai 2025 active în valoare de 166,2 miliarde de lei, în creștere cu 19%
Fondurile de pensii private obligatorii aveau la sfârșitul lui mai 2025 active în valoare de 166,2 miliarde de lei, în ...
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 166,2 miliarde de lei, la finalul lunii mai 2025, în ...
Autostrada A5 București – Giurgiu: A fost admisă contestația la licitația pentru studiul de fezabilitate
Autostrada A5 București – Giurgiu: A fost admisă contestația la licitația pentru studiul de fezabilitate
Consilul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis, în parte, contestația Activ Proiectare la licitația ...
Trump, în vizită în Texas după inunațiile catastrofale care au afectat statul, respinge criticile la adresa sistemului de alertă și spune că atât s-a putut face în aceste condiții
Trump, în vizită în Texas după inunațiile catastrofale care au afectat statul, respinge criticile la adresa sistemului ...
Preşedintele american Donald Trump a vizitat vineri zonele afectate de inundaţiile devastatoare din statul Texas şi a ...