Burduja despre proiectele în regenerabil: “Specula cu terenuri a devenit un fenomen, vom percepe garanții celor care vor să construiască noi capacități”
“Sprijin foarte mult ideea de optimizare a pieței, de curățenie în piața de regenerabile. Sunt aici investitori serioși. Ei sunt incomodați de cei care nu joacă în mod corect. Transelectrica este incomodată de cei care nu joacă în mod corect. A devenit un fenomen în România, și trebuie să o recunoaștem, specula cu terenuri (pentru construcția de capacități în regenerabil – n.red). N-avem nici un interes (în sectorul energetic – n.red.), n-avem nici o cunoaștere, habar n-avem ce înseamnă un parc solar sau un parc eolian, dar avem niște bănuți de undeva și facem o achiziție (de teren – n.red.). După care vrem să îi înmulțim repede, că suntem creative”, a spus Buduja la la evenimentul de lansare a Ghidului de bune practici în industria regenerabilă din România.
“Ei bine, genul ăsta de fenomen a însemnat întârzierea investitorilor serioși, pentru că nu au obținut ATR-uri, dat fiind că Transelectrica are obligația de a analiza toate solicitările. A însemnat, totodată, costuri pentru investitorii serioși, pentru că s-au trezit în situația în care li s-au cerut întăriri de rețele, iar proiectele lor lor, pe care chiar intenționau să le implementeze, au devenit nerentabile sau mult mai greu rentabile, în momentul când ai costuri adiționale de 10 milioane de euro, să spunem.
Și atunci încărcarea sistemului de către acești speculanți trebuie descurajată sau eliminată. Și cum putem face asta, și cred că e o propunere pe care dumneavoastră ați pus-o pe agendă: să percepem o garanție. Lucrez cu comisiile parlamentare pentru a veni cu o propunere legislativă în acest sens, pentru a reuși împreună să curățăm această piață”, a explicat ministrul.
“Până la data de 31.07.2023 Transelectrica a emis ATR-uri (avize tehnice de racordare) pentru 6.572 MW în centrale electrice eoliene (CEE) şi 5.106 MW în centrale electrice fotovoltaice (CEF).
Având în vedere proiectele aflate în derulare şi restricţiile impuse de necesitatea întăririlor de reţea, estimăm că în următorii 3 ani se pot instala 2.500 MW în CEF şi 500 MW în CEE, aceasta fără a lua în considerare puterea instalată la prosumatori. Dezvoltarea centralelor electrice regenerabile este legată de evoluţia consumului de energie electrică, aflat în scadere în ultimii ani, pe fondul pandemiei de Covid 19 şi al crizei energetice, dar şi al dezvoltării de instalaţii de stocare”, a declarat recent Ștefăniță Munteanu, directorul geneal al Transelectrica.
Însă, compania ar avea solicitări de emiteri de ATR de 50.000 MW, pe care trebuie să le analizeze.