Burduja: Efectele conflictului din Orientul Mijlociu le vedem deja pe piaţa gazelor şi a produselor petroliere

16 10. 2023
Petrol Rusia

„Impactul conflictului din Orientul Mijlociu cred că este greu de estimat pentru oricine, pentru că încă nu ştim cât se va extinde şi la ce nivel. Dar cu siguranţă stăm şi la nivelul Ministerul Energiei din România foarte preocupaţi de situaţia de securitate din Orientul Mijlociu. Efectele le vedem deja pe piaţa gazelor naturale, pe piaţa petrolieră, a produselor petroliere. Vom gestiona această situaţie prin pârghiile pe care le avem la dispoziţie, inclusiv prin stocurile de siguranţă pe care ministerul le are în gestiune în zona produselor petroliere, pentru a nu avea un efect de lipsă de resurse pentru consumatori”, a spus ministrul Energiei.

În ceea ce priveşte preţurile, el a subliniat că aceasta „este o altă discuţie”, fiindcă acestea depind de foarte multe variabile din plan internaţional.

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut luni cu până la 6,5%, după ce săptămâna trecută au înregistrat un avans de peste 40%, traderii urmărind prognozele meteo favorabile şi eforturile internaţionale de a ţine sub control conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Bloomberg.

În jurul orei 8:38 a.m., la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna noiembrie erau în scădere cu 4,9%, până la 51,33 euro pentru un Megawatt-oră.