Burduja: Hidrocentralele de tipul Tarniţa-Lăpuşteşti, mai prietenoase cu mediul şi mai eficiente decât a avea câmpuri întregi de baterii
El a fost rugat să vorbească despre planul de stocare în ceea ce priveşte energia regenerabilă, scrie Agerpres.
„Sunt estimări care spun că România are nevoie de 4.000 de MW de stocare. Eu personal sunt fanul stocării prin hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, de tipul Tarniţa-Lăpuşteşti. Ele sunt, din perspectiva mea, mult mai prietenoase cu mediul şi chiar mai eficiente decât a avea câmpuri întregi de baterii cu care nu ştim ce vom face, nu ştim cum le reciclăm, pentru a căror producţie oricum poluăm, se bazează pe materiale care se minează, în condiţii de poluare a mediului şi, de aceea, eu personal voi insista foarte mult pentru Tarniţa-Lăpuşteşti, pentru hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Bicaz, de la Izvorul Muntelui, cea de la Măcin”, a spus Burduja, la Romanian Renewable Energy Summit 2023.
Şeful de la Energie a precizat că sunt opt proiecte care au fost identificate la nivel naţional, însă cel mai avansat cu siguranţă este Tarniţa.
„Chiar ieri (miercuri – n. r.) a fost urcat pe SICAP anunţul pentru studiul de fezabilitate. Vineri va fi public şi aşteptăm oferte de la proiectanţi serioşi, ca în 6 – 9 luni să avem SF-ul şi, apoi, să dăm drumul la proiect şi să-l vedem implementat în România. Deci, mi-aş dori ca din 4 GW de stocare măcar jumătate să fie cu acumulare prin pompaj, restul baterii şi inclusiv la gospodării, în paralel cu un program de tipul ‘Casa verde’. Cred că viitoarele ediţii ale programului ‘Casa verde’ – şi domnul ministru Fechet e de acord – să-i premieze pe cei care au o componentă de stocare”, a adăugat ministrul.