Burduja: Hidroelectrica şi MASDAR lucrează la înfiinţarea unei societăţi pentru realizarea de proiecte fotovoltaice şi stocare a energiei în baterii

Hidroelectrica şi MASDAR, un jucător major la nivel global pentru investiţii în energie verde, lucrează la înfiinţarea unei societăţi mixte pentru realizarea de proiecte solare fotovoltaice terestre şi flotante, precum şi pentru implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, a anunţat joi, pe Facebook, ministrul de resort, Sebastian Burduja.
AGERPRES - J, 26 sept. 2024, 16:11
Burduja: Hidroelectrica şi MASDAR lucrează la înfiinţarea unei societăţi pentru realizarea de proiecte fotovoltaice şi stocare a energiei în baterii

Acesta a primit joi vizita CEO-ului companiei MASDAR, Mohamed Jameel Al Ramahi, şi a Ambasadorului Emiratelor Arabe Unite în România, E.S. Sultan Mohamed Majed Alali.

„O primă investiţie avută în vedere este un proiect pilot de montare a panourilor fotovoltaice plutitoare pe şapte lacuri de acumulare de pe râul Olt. De asemenea, există potenţialul ca cele două companii să urmărească oportunităţi noi şi în alte tehnologii, precum generarea din surse eoliene terestre sau pe mare, atât în România cât şi peste graniţe. Ţinta companiei pe care Hidroelectrica şi MASDAR o vor forma este o capacitate de minim 2000 MW în următorii trei ani”, a transmis ministrul Energiei.

De asemenea, Burduja a menţionat că unul dintre cele mai importante parteneriate pentru Ministerul Energiei este cel dintre Hidroelectrica şi MASDAR, această companie fiind unul dintre „pionerii globali în investiţii şi dezvoltarea proiectelor de energie”, având în operare şi dezvoltare capacităţi de peste 15.000 MW putere instalată.

„Acest parteneriat strategic este o dovadă în plus că Hidroelectrica este o companie matură, internaţională, cu planuri de dezvoltare în noi linii de afaceri. Mai mult, este un exemplu concret al relaţiei speciale dintre România şi Emiratele Arabe Unite, care sunt angajate în promovarea sustenabilităţii şi a diversificării surselor de energie”, a mai scris Burduja pe reţeaua de socializare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia a comunicat joi că a extras şi decodat un fişier dintr-o dronă ucraineană doborâtă la începutul acestei săptămâni, despre care susţine că arată că aceasta viza o reşedinţă......
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face cumpărăturile, iar decontările de criptomonede vor crește spectaculos
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face ...
VISA arată că 2026 va depăși 2025 în privința evoluției plăților digitale. De la cumpărături cu agenţi AI la ...
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Ucraina a organizat pentru prima dată licitații lunare comune de rezervare de capacitate de energie electrică pe liniile ...
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Papa Leon al XIV-lea a avertizat joi că lumea nu se salvează ascuţind săbii, ci prin iertare şi înţelegere, în timpul ...