Burduja: Hidroelectrica şi MASDAR lucrează la înfiinţarea unei societăţi pentru realizarea de proiecte fotovoltaice şi stocare a energiei în baterii
Acesta a primit joi vizita CEO-ului companiei MASDAR, Mohamed Jameel Al Ramahi, şi a Ambasadorului Emiratelor Arabe Unite în România, E.S. Sultan Mohamed Majed Alali.
„O primă investiţie avută în vedere este un proiect pilot de montare a panourilor fotovoltaice plutitoare pe şapte lacuri de acumulare de pe râul Olt. De asemenea, există potenţialul ca cele două companii să urmărească oportunităţi noi şi în alte tehnologii, precum generarea din surse eoliene terestre sau pe mare, atât în România cât şi peste graniţe. Ţinta companiei pe care Hidroelectrica şi MASDAR o vor forma este o capacitate de minim 2000 MW în următorii trei ani”, a transmis ministrul Energiei.
De asemenea, Burduja a menţionat că unul dintre cele mai importante parteneriate pentru Ministerul Energiei este cel dintre Hidroelectrica şi MASDAR, această companie fiind unul dintre „pionerii globali în investiţii şi dezvoltarea proiectelor de energie”, având în operare şi dezvoltare capacităţi de peste 15.000 MW putere instalată.
„Acest parteneriat strategic este o dovadă în plus că Hidroelectrica este o companie matură, internaţională, cu planuri de dezvoltare în noi linii de afaceri. Mai mult, este un exemplu concret al relaţiei speciale dintre România şi Emiratele Arabe Unite, care sunt angajate în promovarea sustenabilităţii şi a diversificării surselor de energie”, a mai scris Burduja pe reţeaua de socializare.