Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
„Pot spune că de anul acesta iarna nu ne-a surprins. Există un nivel corect de pregătire la nivelul operatorului de sistem Transelectrica, la nivelul operatorilor de distribuţie.(…) Au fost situaţii şi condiţii meteorologice deosebite. Vorbim de rafale de vânt care au depăşit cu mult 80 km/h. Cele mai multe reţele de distribuţie în România, în special cele vechi, sunt construite să reziste până la 80 km/h la rafale de vânt”, a spus ministrul Energiei.
El a precizat că în reţeaua de înaltă tensiune, în reţeaua Transelectrica, o singură linie a fost deconectată, din cauza rafalelor de vânt, însă la nivelul Sistemului Energetic Naţional nu are niciun impact, nu există probleme deosebite.
De asemenea, a subliniat Burduja, în reţeaua de gaze nu sunt probleme, nici la transport, nici la distribuţie.
„Pe reţeaua de distribuţie (…) sunt condiţii deosebite de intervenţie în teren, dar eu am constatat un nivel foarte bun de mobilizare. Fiecare operator este în dispozitiv, au echipe adiţionale în teren. La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate, la nivelul ţării, sunt 144 de localităţi. Se intervine la nivel naţional cu 241 de echipe. Cred că este un număr record. De asemenea, avem indisponibile 85 de linii de medie tensiune. Sunt şi situaţii deosebite, sunt operatori care au stâlpi de medie tensiune rupţi. Se intervine. (…) Prioritatea noastră zero este siguranţa românilor, inclusiv a echipelor de intervenţie, şi restabilirea cât mai rapidă a alimentării cu energie electrică”, a punctat Sebastian Burduja.