Burduja, MFP: România, în faţa celei mai mari oportunităţi de dezvoltare din ultimii 30 de ani

Economica.net
28 07. 2020
romania_67493489575645_52373100

„România este în faţa celei mai mari oportunităţi de dezvoltare din ultimii 30 de ani. Sumele care vin înspre noi sunt realmente copleşitoare. Prin capacitatea administrativă pe care o avem trebuie să ne mişcăm super bine să putem să tragem aceste sume. Avem cadrul financiar multianual european 2021 – 2027, programele operaţionale aferente. Avem Programul Next Generation la nivel european, de relansare, unde vor fi zeci de miliarde pe care România va trebui să le tragă foarte repede. 70% din sumă va trebui angajată în primii doi ani, până în 2022. Avem Green Deal, Pactul Ecologic European pe care România, într-un gest de mare curaj, şi l-a asumat şi după declanşarea pandemiei. Mai avem Just Transition Mechanism, prin care se vor finanţat exact genul de investiţii şi trebuie să avem grijă să nu existe suprapuneri. O parte dintre problemele României din trecut au rezultat din suprapunerea diverselor programe de finanţare”, a spus Burduja.

Acesta a adăugat că se aşteaptă la alocarea de fonduri generoase în cadrul Just Transition Mechanism, iar România trebuie să aibă grijă să vină „în complementaritate cu schemele europene şi schemele de la buget”.

„(…) trebuie să avem grijă să venim în complementaritate cu schemele europene, schemele de la buget, cum este Schema 807 sau 332, şi să mergem împreună. Sigur, în sine, o serie de domenii nu sunt eligibile pe aceste scheme şi asta e reglat pe nivel european, inclusiv prin prisma criteriilor de mediu. Pentru economia circulară, eu mă aştept să fie fonduri generoase de Just Transition Mechanism. Ceea ce am încercat să facem este să ţinem uşa larg deschisă la Ministerul Finanţelor Publice. Orice investitor are o întrebare sau îşi doreşte să aplice sau este în proces de aplicare şi mai are o nelămurire are uşa larg deschisă. Echipa tehnică condusă de doamna Avram (Irina Avram, director general al Direcţiei Generale Ajutor de Stat, n.r.) şi la mine oricând. Este o abordare diferită şi avem toată deschiderea şi am tot interesul să angajăm aceşti bani despre care am vorbit”, a subliniat oficialul MFP.

EY România a organizat, marţi, webinarul cu tema „Măsuri de sprijin de natura ajutorului de stat pentru relansarea economiei româneşti în contextul crizei COVID-19”.